vin Archives - vespresso

Pere poșate în vin și cremă de mascarpone aromatizată cu apă de flori de portocal

Perele poșate în vin sunt o poveste aparte. Dacă lucrurile simple sunt cele mai sofisticate, atunci perele poșate sunt chintesența acestei idei. Pere, zahăr brun, vin roșu. Poate și o păstaie de vanilie, un anason stelat și un baton de scorțișoară. N-ai nevoie de mai mult pentru a crea un desert spectaculos, savuros și extrem de rafinat.

Perele poșate sunt foarte versatile. Servite alături de un platou de brânzeturi, complimentează orice masă festivă, oricât de pretențioasă ar fi ea. Servite alături de o bulină de înghețată de vanilie, perele fac deliciul zilelor toride de vară. Dar de data aceasta le-am servit alături de o reducție de vin (vinul în care au fiert perele, bineînțeles) și de o cremă de mascarpone cu miere și apă de flori de portocal. O combinație divină! Continuă să citești Pere poșate în vin și cremă de mascarpone aromatizată cu apă de flori de portocal

Supă-cremă de dovleac (vegan / de post)

Supa-cremă de dovleac e printre supele mele preferate. Știu că afirm același lucru despre fiecare supă pe care o prezint, la fel cum știu că tare s-ar putea să am o problemă de adicție. N-aș numi-o problemă, totuși. Mai degrabă i-aș spune o afinitate declarată pentru tot ce-i sănătos, savuros și hidratant.

Din punct de vedere dovlecesc, anul acesta a fost unul foarte productiv. Dacă anul trecut, după atâta muncă asiduă, m-am ales cu două tentative leșinate de dovlecei, anul acesta am rupt gura târgului (ca s-o menținem în același registru stilistic) și m-am ales cu niște giganți de d-abia-i țin în brațe. Și mari, și mulți, și gustoși! Sunt atât de frumoși încât mi-e și milă să-i sacrific. Dar în momentele de milă acută îmi aduc aminte cât sunt de gustoși, așa că prind curaj ca prin minune și trec la treabă. Continuă să citești Supă-cremă de dovleac (vegan / de post)

Pulpe de cocoș în sos de vin și salvie

Cocoșul, ca pilon de bază al unei gospodării, are o viață extrem de activă, fertilizează ouăle, menține ordinea socială, mă aleargă pe mine când mi-e lumea mai dragă își apără familia de eventualii prădători, așa că toată sumedenia aceasta de activități trebuie să fie susținută de o masă muculară extrem de puternică. După prepararea termică, această masă musculară atât de necesară îndepliniriii atribuțiilor zilnice, devine (de cele mai multe ori) o experiență ațoasă și înecăcioasă. Bref, o experiență neplăcută. Pentru a frăgezi carnea și pentru a o face să devină suculentă, eu aplez la 2 trucuri:

Las carnea la maturat în frigider pentru un interval de 2-4 zile. Trucul acesta l-am învățat de la bunica mea și îl aplic (cu succes) de fiecare dată. Șterg bine cocoșul, îl învelesc în hârtie pergamentată, îl depozitez pe un raft al frigiderului pe care nu-l accesez foarte des, pentru a nu deranja carnea împachetată și o scot din frigider cu o oră înainte de a o prepara (pentru a ajunge la temperatura camerei). Spre deosebire de folia de plastic, hârtia pergamentată lasă carnea să respire și să se frăgezească în voie.
O gătesc lent, la temperatură joasă. O sigilez în tigaie, doar cât să-i dau culoare, o sting cu vin, o acopăr de jumătate cu supă, acopăr tigaia cu un capac și las cocoșul să se gătească timp de o oră, având grijă să stropesc carnea cu sucurile din tigaie din 15 în 15 minute. În mod evident, cu cât cocoșul este mai înaintat în vârstă, cu atât timpul de gătire este mai lung.

Aplicând aceste 2 trucuri, rezultă de fiecare dată o friptură fragedă și suculentă. Gustul cărnii e pur și simplu divin, onctuos, ușor fieros și cu note subtile de vin și salvie. Dacă n-am reușit să-ți spulber mitul eu-nu-mănânc-pui-de-casă-că-i-prea-ațos, măcar sper că te-am pus pe gânduri! Continuă să citești Pulpe de cocoș în sos de vin și salvie

Supă toscană de fasole

Cum ruginește prima frunză, cum mă pun pe preparat supe, creme, ciorbe și alte preparate lichide și preferabil calde, dacă nu fierbinți. Pur și simplu mă relaxează ideea de a avea ceva pe aragaz care să fiarbă domol și să înmiresmeze întreaga bucătărie. În spiritul acesta am preparat supa toscană de fasole, o abordare italiană a clasicei noastre supe de fasole cu afumătură. Se prepară foarte ușor, se călește jambonul, ceapa, țelina și morcovul, se sting ingredientele cu vin, se adaugă lichidul (apă sau supă), câteva roșii tocate și se lasă la fiert. La final se adaugă fasolea fiartă în prealabil și spanacul. Simplu ca bună ziua! Partea intrigantă a rețetei și, totodată, sursa gustului său complex este cotorul de parmezan care se fierbe împreună cu legumele. Da, ai citit bine, cotor de parmezan. Capătul triunghiului de brânză, chestia aia dură pe care o arunci după ce ai ras parmezanul, conferă acestei supe o aromă fabuloasă. Astea fiind spuse, data viitoare când ești pe punctul de a arunca umilul cotor de parmezan, dă-i o șansă și lasă-l să ridice o banală supă de fasole la rang de artă! Continuă să citești Supă toscană de fasole

Ratatouille

Văzusem filmul omonim în ultimul an de liceu și tot atunci am realizat că tocmai descoperisem ceea ce va deveni mâncarea mea preferată. M-am înșelat. Nu cu mult, doar cu câțiva ani. Am preparat-o a doua zi și nu mi-a plăcut mai deloc. Era o simplă tocană de legume, nu strălucea în niciun fel și nici nu-mi spunea mare lucru. Așa că mi-am luat gândul de la Ratatouille. Anul trecut am revăzut filmul și m-a cuprins din nou nostalgia, așa că m-am documentat temeinic, am reluat preparatul și m-am îndrăgostit. E genul de mâncare rustică înspre campestră, care te face să te reîndrăgostești de ea de fiecare dată când ai privilegiul să o guști.

Rețete sunt câte-n lună și-n stele, de la ratatouille sotat, la cel copt în cuptor, ratatouille cu legume ferme, abia pătrunse de foc, până la o variantă gătită aproape în exces, cu legume moi dar incredibil de aromate. Varianta mea de Ratatouille e pe cât de simplă în teorie, pe atât de laborioasă. Legumele se toacă și se călesc, fiecare în parte, în ulei de măsline, până când încep să se caramelizeze, după care se amestecă și se înăbușă la foc mic în sos de roșii. Gătirea aceasta lentă durează o oră bună, dacă nu chiar două, până când legumele se topesc într-o emulsie tomnatică, înmiresmată și mătăsoasă. Normal că poți să gătești toate legumele concomitent și să sari peste caramelizare, dar rezultatul final va fi o tocăniță de legume gustoasă și nu un Ratatouille desăvârșit. Continuă să citești Ratatouille

Supă-cremă de roșii cu busuioc și chipsuri dantelate de parmezan

Azi povestim despre supa de roșii, o supă simplă, dar fascinantă în simplitatea ei. Roșiile sunt cele mai versatile legume (sau fructe, după unele păreri), merg într-o sumedenie de combinații, așa că rețetele de supă de roșii sunt foarte numeroase. Eu apelez cu mare drag la două rețete, una pentru lunile reci, iar cealaltă pentru cele călduroase. Prima rețetă e o supă de roșii cu lășcuțe (pătrățele de aluat) făcute-n casă, cârnaț afumat și ou poșat, iar a doua rețetă e o supă-cremă de roșii proaspete, aromatizată cu busuioc și servită alături de chipsuri dantelate de parmezan. Fiecare e perfectă în felul ei.

Crema de roșii și busuioc e nemaipomenită în zilele fierbinți de vară, atunci când roșiile sunt în plin sezon. E o simfonie de arome, culori și texturi și e extrem de ușor de preparat. Roșiile le înjumătățesc, le stopesc cu ulei de măsline și le coc în cuptor până când se caramelizează, lucru ce îi conferă cremei o aromă extraordinară. Pentru un plus de aromă, o servesc împreună cu chipsuri adorabile din parmezan, un detaliu elegant și incredibil de ușor de preparat. Continuă să citești Supă-cremă de roșii cu busuioc și chipsuri dantelate de parmezan

Mușchiuleț de porc învelit în bacon și sos de vișine

Când vine vorba de friptură la cuptor, aleg des mușchiulețul de porc, poate chiar prea des. E o bucată de carne care se prepară foarte rapid, e plină de aromă și e incredibil de fragedă, fără să-i faci mare lucru înainte. În timp ce ceafa de porc poate fi uneori prea grasă, iar cotletul prea slab, mușchiulețul are exact atâta grăsime cât are nevoie. E o carne ce-și păstrează suculența o perioadă bună de timp după gătire și porționare și nici nu dă mari bătăi de cap în ceea ce privește alegerea garniturii.

Nu mă înțelege greșit, mușchiulețul e divin și preparat ca atare, dar eu am ales să îl marinez pentru câteva ore în ceai de rodie și sare de mare. În felul acesta mușchiul a devenit și mai fraged iar ceaiul a parfumat carnea într-un mod minunat. După marinare am uns mușchiulețul cu usturoi copt, l-am înfășat în bacon, l-am rumenit frumos în tigaie, după care l-am finalizat în cuptor vreun sfert de ceas.

Nu-i taman o enigmă faptul că mușchiul de porc merge de minune cu fructe de tot felul, așa că am îmbrăcat mușchiulețul în straie de sărbătoare cu ajutorul unui sos de vișine dulce-acrișor. Ca să fie treaba treabă, am cules dis de dimineață niște cartofi noi, i-am fiert în supă de pui, după care i-am încălzit în nițel unt aromatizat cu salvie. Și toată treaba asta minunată n-a durat mai mult de 60 de minute, asta dacă pun la socoteală și coptul usturoiului, băutul cafelei și n-șpe drumuri în grădină după te-miri-ce-uri, mie fiindu-mi imposibil să-mi aduc aminte ce-mi trebuie din prima! Continuă să citești Mușchiuleț de porc învelit în bacon și sos de vișine

Supă-cremă de morcovi și fenicul (vegan / de post)

În sfârșit am descoperit și eu o supă-cremă de morcovi care să nu aducă izbitor de mult a hrană pentru bebeluși. E o supă foarte gustoasă și aromată. E preparată din morcovi de primăvară și fenicul, două legume care merg nemaipomenit împreună. E musai să menționez că am cules morcovii din grădina mea, dis de dimineață, pe o ploaie caldă de vară. Feeric, nu-i așa? Mbon. Le-am tocat pe dumnealor, le-am uns cu ulei de măsline și le-am copt pentru a le accentua aroma. După ce le-am rumenit frumușel, le-am fiert vreun sfert de ceas în supă de legume, alături de ceapă, vin și cimbrișor. La final le-am împrietenit și cu o căpățână de usturoi copt, dulce și parfumat. A rezultat o supă tare gustoasă, hrănitoare și consistentă. Treaba cea mai curioasă e că doar la final am realizat că supa, pe lângă faptul că e delicioasă, mai e ș vegană, adică de post. Continuă să citești Supă-cremă de morcovi și fenicul (vegan / de post)

Piept de rață cu sos de cireșe și vin

Dintotdeuna am iubit gustul cărnii de rață, aroma aceea inconfundabilă, bogată și sofisticată, dar multă vreme m-a intimidat teribil ideea de a o prepara. Evitam să mă ating de carnea aceea de un roșu-sângeriu, mi-era frică să nu cumva o distug în urma preparării termice. Cu timpul m-am împrietenit cu ea, am început să o înțeleg, am învățat cum să o tratez termic și cu ce să o combin. Și mi-am dat seama că nu-i mare filozofie, sunt vreo trei sau patru principii importante care trebuie respectate cu sfințenie, în rest treaba e simplă de tot.

Când vine vorba de pieptul de rață, obiectivele mele sunt foarte clare. Îl prepar de fiecare dată mediu înspre bine făcut, cu o crustă divină și o carne rozie, suculentă și încărcată de aromă. Îl sigilez în tigaie, îl rumenesc frumos în grăsimea proprie, îl așez pentru câteva minute în cuptor, după care îl servesc alături de un sos dulce acrișor de vin și cireșe. E o combinație pur și simplu minunată! Continuă să citești Piept de rață cu sos de cireșe și vin

Supă-cremă de țelină și măr (vegan / de post)

Îmi place la nebunie salata de țelină și măr, așa că m-am încumetat să o transform într-o supă-cremă. Nu-s prea multe de povestit. Am fiert împreună niște legume (și fructe) în supă făcută în casă, le-am mixat și am obținut o cremă dulce-acrișoară, consistentă, hrănitoare și extrem de aromată. Ca să nu mă plictisec prea tare, am făcut și niște chipsuri de țelină și salvie și cu ocazia asta, am și înveselit un pic bolurile. Continuă să citești Supă-cremă de țelină și măr (vegan / de post)