Trufe de ciocolată (vegan / de post)

Catifelate, onctuoase și cu un gust bogat de ciocolată, aceste minunate trufe vegane (de post) fac deliciul după-amiezelor toride de vară. În compoziția lor intră 2 ingrediente de bază și vreo 2 -3 ingrediente obționale, care nu fac altceva decât să le desăvârșească gustul. Sunt gata cât ai bate din palme și cam tot atât de rapid dispar din frigider. Dacă nu ai încercat rețeta până acum, te invit cu căldură să o faci!

Ingrediente:

  • 300g ciocolată amăruie (eu am folosit cea cu 60% cacao)
  • 240ml cremă de cocos (crema e partea solidă a unei conserve cu lapte de cocos)
  • coaja rasă a unei jumătăți de portocală organică
  • 1 linguriță extract de vanilie
  • 4 – 5 linguri pudră de cacao (pentru finisare)

Mod de preparare:

  1. Pregătirea ciocolatei. Am tăiat ciocolata în cubulețe, cu cât cuburile vor fi mai mici, cu atât ciocolata se va topi mai repede. Am așezat ciocolata într-un bol.
  2. Încălzirea cremei de cocos. Am așezaat crema de cocos într-o cratiță și am încălzit-o până când au început să iasă aburi. Am turnat crema fierbinte peste cubulețele de ciocolată și am lăsat bolul deoparte pentru 2 – 3 minute.
  3. Prepararea ganache-ului. După ce au trecut cele 2 minute am început să amestec viguros până când am obținut o cremă fină. Am adăugat coaja de portocală și extractul de vanilie și am amestecat.
  4. Răcirea ganacheului. Am refrigerat ganache-ul timp de vreo 3 ore până când s-a solidificat complet (am verificat acest lucru cu ajutorul unui cuțit).
  5. Modelarea trufelor. Cu ajutorul unei noisette (instrument cu care se formează mingiuțele de pepene) am format trufele, după care le-am dat o formă sferică cu ajutorul degetelor unse cu ulei. Le-am pudrat cu cacao și le-am refrigerat până la consum.

Sursa de inspirație: www.lovingitvegan.com

Mingiuțe cu morcovi și nuci (raw vegan)



Dacă iubești dulciurile, cu siguranță vei adora acest tip de desert / gustare / boost de energie. Se prepară extraordinar de ușor, practic se mixează ingredientele într-un robot de bucătărie, toată povestea durând nu mai mult de 10 minute, de la cântărirea până la modelarea lor. Aceste mingiuțe sunt un desert crud (raw vegan), preparat din nuci, semințe, cereale și fructe deshidratate, ceea ce-l face nu numai savuros, ci și sănătos, perfect pentru copii. Eu le-am preparat din morcovi, nuci, ovăz și curmale deshidratate, pe care le-am asezonat cu coajă de portocală, scorțișoară și extract de vanilie și mi-au ieșit 20 de mingiuțe brune-portocalii, dulci, aromate, parfumate, care pur și simplu se topesc în gură.

Pe lângă faptul că sunt un deliciu, ele sunt de asemenea bogate în nutrienți (proteine, fibre, vitamine, minerale și grăsimi benefice). Aceste mingiuțe nu au adaos de zahăr procesat, ele fiind îndulcite cu ajutorul zaharurilor furnizate de curmale și morcovi, astfel devenind o alternativă minunată la dulciurile din comerț. Mărturisesc cu sinceritate că de când am descoperit tipul acesta de desert, m-am îndepărtat îmbucurător de mult de ciocolata de pe rafturile supemarketurilor. Eu, marea devoratoare de dulciuri… Continuă să citești Mingiuțe cu morcovi și nuci (raw vegan)

French Toast din pâine integrală

French Toast (frigănele dulci, pâine cu ou, pâine pane sau Pain Perdu) este un preparat absolut divin. În esență, nu-i nimic altceva decât niște felii de pâine veche de-o zi scufundate într-un amestec de ou și lapte aromat cu scorțișoară, prăjite la foc domol în unt, garnisite cu miere și fructe proaspete și savurate la mic dejun. Prepar această minunăție de fiecare dată când mă pricopsesc cu pâine veche pe care parcă nu mă lasă sufletul s-o arunc. Mi se pare fascinat modul în care un ingredient indezirabil, asociat cu alte două trei ingredient banale, se metamorfozează în ceva sublim.

Pentru acest preparat am folosit cam orice tip de pâine, de la cea albă, la cea integrală, focaccia, ciabatta, cozonac, babka sau challah. Cel mai des folosesc pâine integrală veche de două zile, pe care o înmoi într-un amestec de lapte, ou și zahăr brun aromatizat cu vanilie, nucșoară și scorțișoară. Pâinea veche dă preparatului o consistență nemaipomenită; nu-i capăt de țară nici dacă pâinea-i proaspătă, nu-i nevoie să aștepți două zile până când dumneaei catadicsește să se usuce, o poți deshidrata în cuptorul încins timp de vreo 10 minute. Astea fiind spune, hai să ne apucăm de treabă! Continuă să citești French Toast din pâine integrală

Brioches suisses – batoane de cozonac umplute cu cremă de vanilie și fulgi de ciocolată neagră

BriochesBrioches Suisses
Nu pot să concep sărbătorile de iarnă fără cozonac. Pot sări peste cârnați, piftie sau sarmale, dar nu pot sări peste cozonac. Cozonacul desăvârșește masa de Crăciun. De ce îmi place mie cozonacul? Pentru că e nemaipomenit proaspăt iar dacă mai rămâne pe a doua zi (un mare DACĂ), îl pot transforma într-o splendidă budincă sau într-un french toast perfect pentru micul dejun.

Azi vin cu următoarea propunere: brioches suisses, o rețetă de cozonac mai … atipică. Brioches suisses nu sunt altceva decât niște batoane de cozonac rumene, umplute cu un amestec delicios de cremă de vanilie și fulgi de ciocolată neagră. Sinceră să fiu, nu am gustat în viața mea vreun cozonac mai bun! Continuă să citești Brioches suisses – batoane de cozonac umplute cu cremă de vanilie și fulgi de ciocolată neagră