Supă de prepeliță cu tăiței de casă



Supa de prepeliță cu tăiței de casă e supa mea preferată, fără doar și poate. Pentru mine, supa de pasăre cu tăiței e chintesența zilei de duminică, e motivul pentru care ne adunăm cu toții în jurul mesei, e ceea ce face din duminică, duminică. E fericire în stare pură, e motivul pentru care m-am îndrăgostit iremediabil de gastronomie.

Carnea de prepeliță este o carne mai fibroasă comparativ cu cea de pui, asemănându-se din acest punct de vedere cu cea de rață. Aș încadra-o mai degrabă în categoria cărnurilor roșii, are un gust bogat și o aromă subtilă de vânat. Supa de prepeliță păstrează această aromă plăcută a cărnii, e gustoasă, hrănitoare, iar asociată cu tăiței din ouă de rață, devine un adevărat festin. Și dacă tot e primăvară, mi s-ar fi părut cumplit să nu folosesc legume tinere, fragede, culese din propria mea grădină de verdețuri. De regulă nu folosesc bouquet garni când prepar o supă clară, dar aroma proaspătă de cimbru și gustul astringent al salviei complimentează minunat carnea de prepeliță. Continuă să citești Supă de prepeliță cu tăiței de casă