Salată de farro cu ciuperci și ceapă murată (vegan / de post)

Farro (alacul sau grâul emmer) este o cereală din familia gramineelor care se cultivă încă din antichitate. Are o consistență ușor cauciucată și o aromă subtilă de nuci. Farro este o excelentă sursă de fibre, proteine, complex vit B și microelemente (magneziu, fier și zinc).

Se prepară la fel ca pastele făinoase, mai precis se fierbe în apă cu sare, timpul de gătire variind între 25 și 45 de minute. Astăzi l-am servit sub forma unei salate absolut divine, poate cea mai bună salată pe care am gustat-o în ultima perioadă, dacă nu vreodată. O salată de farro cu ciuperci și ceapă murată, o salată plină de gust, culoare și texturi contrastante. Până când farro fierbea domol în oală, am feliat  o ceapă roșie și am murat-o într-o soluție de apă cu zahăr brun și oțet de mere. În soluția aceasta am feliat și o sfeclă mititică, aceasta oferindu-i panglicilor de ceapă o culoare roz-zmeură aproape hipnotică. După ce am pus ceapa la murat, am rumenit niște ciuperci champignon în ulei de măsline asezonat cu chili, iar la final le-am înmiresmat cu usturoi tocat fin și cimbru proaspăt! O minune, nu alta!

Ingrediente (pentru 2 porții):

  • 150g farro uscat
  • 250g ciuperci champignon
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 1 lingură zeamă de lămâie
  • 1/8 linguriță pudră de chili
  • 1 linguriță cimbru proaspăt (tocat)
  • 2 căței de usturoi
  • 1 ceapă roșie de dimensiune medie
  • 1/2 cană de apă (120ml)
  • 2 linguri zahăr brun
  • 2 linguri oțet de mere
  • 1 sfleclă roșie de dimensiune mică

Mod de preparare:

  1. Am umplut o oală de sosuri cu apă, am acoperit-o și am pus-o la fiert. Când apa a început să clocotească, am adăugat 1 lingură de sare. Am adăugat farro, am redus focul la minimum și l-am fiert până când s-a înmuiat, păstrându-și totuși consistența cauciucată (al meu a fost gata în 20 de minute).
  2. Între timp am decojit sfecla cu un peeler de legume și am tăiat-o în felii subțiri, după care am așezat-o într-o oală mică. Am decojit ceapa, am înjumătățit-o, după care am felit-o subțire. Am așezat feliile de ceapă peste sfeclă, după care am adăugat o jumătate de cană de apă, cele 2 linguri de zahăr și cele 2 linguri de oțet. Am pus oala pe foc și am așteptat ca lichidul să dea în clocot, după care am redus focul la minimum și am mai lăsat oala la fiert pentru 1 minut. După un minut am lăsat oala deoparte, pentru ca ceapa să se marineze.
  3. Între timp am curățat ciupercile cu un burete de vase curat, le-am îndepărtat piciorușele și am înjumătățit pălărioarele. Am luat o tigaie, am adăugat o lingură de ulei de măsline și pudra de chili și am pus tigaia la încins la foc mediu-mare. Am sotat ciupercile (pălărioarele împreună cu piciorușele) până când lichidul s-a evaporat și ele s-au rumenit frumos. Am adăugat usturoiul și cimbrul tocat, am amestecat încontinuu timp de 1 minut, după care am deglasat tigaia cu 1 lingură de suc de lămâie.
  4. Am strecurat farro, l-am clătit cu apă rece, după care l-am lăsat în sită pentru ca apa să se elimine.
  5. Am strecurat ceapa cu ajutorul unei site, după care am eliminat bucățile de sfeclă.
  6. Am amestecat farro cu ciupercile sotate, am adăugat 1 lingură de ulei de măsline și am asezonat cu sare. Am așezat salata în farfurii și am garnisit-o cu ceapa murată.
  7. În cazul în care rămân resturi de salată, aceasta se păstrează foarte bine până la 2 zile în frigider, acoperită cu folie de prospețime.



Sursa de inspirație: www.cookieandkate.com

Paste trofie cu pesto de sfeclă coaptă și semințe de dovleac

plating

roasted-beets

beetroot-pesto-trofie

Dacă tot a venit toamna și dârdâi de frig de câteva zile bune, am început să incorporez în rutina culinară și rețete cu caracter autumnal. Și ce-ar fi toamna fără legume? Iubesc din tot sufletul toamna și legumele ei minunate, consistente și pline de aromă. Azi am avut la îndemână câteva sfecle roșii mici și foarte parfumate și m-am gândit să le împrietenesc cu semințe de dovleac (că tot e și sezonul dumnealui) și cu niște Grana Padano rasă și să le transform într-un pesto tomnatic. Zis și făcut! În timp ce sfeclele se coceau cumințele în cuptor, am fiert al dente niște paste. De regulă prefer să le prepar eu, dar acum am apelat la cutia ce stătea de câteva săptămâni, stingheră, pe un raft din cămară. A rezultat un preparat consistent, cu o culoare aproape ireală și un gust diferit, extrem de interesant, bogat, astringent, ușor citric, un gust de octombrie.

Cum pesto alla genovese, varianta originală a celebrului sos, rezonează cu  pastele trofie, eram tare curioasă să descopăr cum comunică pastele în discuție cu pesto-ul de sfeclă. Comunică extraordinar, își șoptesc povești de dragoste! Continuă să citești Paste trofie cu pesto de sfeclă coaptă și semințe de dovleac

Salată de cartofi dulci, broccoli și ouă de prepeliță

SaladIngredientsSalad & dressingDressing

Prepar mult prea des  destul de des salata aceasta pentru că e foarte consistentă și plină de culori, texturi și arome surprinzătoare. Dulceața cartofilor copți e echilibrată de aciditatea dressingului de lime iar fasolea cremoasă și parfumată contrastează foarte plăcut cu floretele crocante de broccoli. Bref, e o altă salată cel puțin interesantă.

ps: De ce am pus în salată ouă de prepeliță roz-fuchsia? Pentru că sunt primăvăratice și simpatice și drăgălașe și adorabile! Nu-mi trebuie un motiv mai întemeiat! Continuă să citești Salată de cartofi dulci, broccoli și ouă de prepeliță