Roșii umplute à la Provençale (vegan / de post)

baked-tomatoes

herb-tomato

Am o curiozitate gastronomică cel puțin iritantă pentru cei din jurul meu și această curiozitate mă determină de multe ori să fac asocieri culinare cel puțin curioase, dacă nu dubioase. Îmi plac chestiile complicate, tehnice și inedite, dar de cele mai multe ori mă surprind tânjind după lucruri simple. Nu spun că lucrurile simple sunt cele mai bune, cum nu spun nici că cele complicate ar fi. Spun doar că lucrurile simple au o naturalețe care fascinează, o nonșalanță care cucerește iremediabil.

Din categoria lucrurilor simple fac parte roșiile umplute cu pesmet aromat. La această rețetă trebuie respectate două aspecte: pesmetul să fie făcut din pâine proaspătă (sau veche de-o zi) sfărâmată, iar ierburile aromatice să fie și ele proaspete; pesmetul uscat din comerț și ierburile din plic nu fac casă bună, cel puțin nu la această rețetă. Astea fiind spuse, nu pot descrie în cuvinte cam cât sunt de gustoase roșiile acestea și nici cât de ușor se prepară. Contrastul dintre pulpa dulce și suculentă a roșiei și pesmetul aromat și crocant e atât de plăcut încât n-ai cum să te limitezi la o singură porție. E pur și simplu imposibil! Continuă să citești Roșii umplute à la Provençale (vegan / de post)

Salată de pepene galben

Salad

Melon balls

Melon salad

Salata aceasta este o reinterpretare a clasicului “Prosciutto e Melone”, un aperitiv italian extrem de popular. Jambonul și pepenele galben merg nemaipomenit împreună, dulceața pepenelui fiind echilibrată de gustul sărat al jambonului, rezultând un preparat pe cât de simplu, pe atât de complex. Eu am integrat aceste două elemente într-o salată de vară răcoritoare, aromată și foarte consistentă. I-am adăugat preparatului roșii cherry proaspete, felii crocante de castraveți și bucățele fine de mozarella, pe care le-am îmbrăcat într-un dressing simplu, pe bază de ulei, zeamă de lămâie și șalotă. Mai simplu de atât nici că se poate! Continuă să citești Salată de pepene galben

Piept de rață cu sos de cireșe și vin

Duck & cherry sauceCherriesDuck - searedDuck slices
Dintotdeuna am iubit gustul cărnii de rață, aroma aceea inconfundabilă, bogată și sofisticată, dar multă vreme m-a intimidat teribil ideea de a o prepara. Evitam să mă ating de carnea aceea de un roșu-sângeriu, mi-era frică să nu cumva o distug în urma preparării termice. Cu timpul m-am împrietenit cu ea, am început să o înțeleg, am învățat cum să o tratez termic și cu ce să o combin. Și mi-am dat seama că nu-i mare filozofie, sunt vreo trei sau patru principii importante care trebuie respectate cu sfințenie, în rest treaba e simplă de tot.

Când vine vorba de pieptul de rață, obiectivele mele sunt foarte clare. Îl prepar de fiecare dată mediu înspre bine făcut, cu o crustă divină și o carne rozie, suculentă și încărcată de aromă.  Îl sigilez în tigaie, îl rumenesc frumos în grăsimea proprie, îl așez pentru câteva minute în cuptor, după care îl servesc alături de un sos dulce acrișor de vin și cireșe. E o combinație pur și simplu minunată! Continuă să citești Piept de rață cu sos de cireșe și vin

Tortilla de patatas (omletă spaniolă cu cartofi)

Tortilla de patatas - sliceOmletteTortilla slice
Tortilla de patatas e o omletă spaniolă, veche de când lumea și gustoasă foarte. Rețeta tradițională presupune doar 2 ingrediente: ouă și cartofi, aceștia din urmă fiind prăjiți în ulei înainte de a fi adăugați în omletă. Plecând de la ingredientele de bază, poți să adaugi aproape orice îți trece prin cap sau orice ai prin cămară/frigider, de la legume proaspete sau congelate și plante aromatice, la mezeluri sau lactate.

Prepar tortilla cel puțin o dată pe săptămână și o servesc la cină, alături de o salată. Să nu-ți mai spun că în cazul în care mai rămâne ceva (rar se întâmplă), e absolut divină a doua zi, la micul dejun. În dimineața aceasta, lovindu-mă iremediabil pofta de tortilla, m-am gândit să mă abat puțintel de la rețeta clasică și am preparat o variantă vegetariană, din cartofi dulci. M-am gândit să nu prăjesc în prealabil cartofii, ci să-i fierb. Într-adevăr, prăjitul cartofilor îi conferă omletei un gust aparte, dar eu am compensat acest  “inconvenient” adăugând ceapă verde, șalotă, cimbru, măsline Kalamata și ardei capia. A rezultat o tortilla consistentă, aromată și foarte colorată. Continuă să citești Tortilla de patatas (omletă spaniolă cu cartofi)

Salată de cartofi dulci, broccoli și ouă de prepeliță

SaladIngredientsSalad & dressingDressing

Prepar mult prea des  destul de des salata aceasta pentru că e foarte consistentă și plină de culori, texturi și arome surprinzătoare. Dulceața cartofilor copți e echilibrată de aciditatea dressingului de lime iar fasolea cremoasă și parfumată contrastează foarte plăcut cu floretele crocante de broccoli. Bref, e o altă salată cel puțin interesantă.

ps: De ce am pus în salată ouă de prepeliță roz-fuchsia? Pentru că sunt primăvăratice și simpatice și drăgălașe și adorabile! Nu-mi trebuie un motiv mai întemeiat! Continuă să citești Salată de cartofi dulci, broccoli și ouă de prepeliță