Salată de sparanghel cu ou și ricotta

Am dezvoltat un soi de obsesie pentru această minunată salată de sparanghel cu ou și ricotta. Aș putea-o savura zilnic și știu că nu m-ar plictisi din punct de vedere gustativ. E minunat cum o mână de ingrediente simple pot crea o rețetă atât de savuroasă. Această salată estivală nu ia mai mult de 20 de minute, e deosebit de gustoasă și surprinzător de consistentă. Se prepară simplu de tot, sparanghelul se blanșează pentru a-și păstra culoarea vibrantă, fulgii de migdale se rumenesc în tigaie pentru a-și accentua aroma iar ouăle se fierb după bunul plac al fiecăruia. Toate aceste minuni se îmbracă într-un dressing catifelat de muștar și ceapă verde, după care se devorează fără regrete, așa, direct din vasul de preparare.

Ingrediente (pentru 2-3 porții):

  • 500g sparanghel
  • 50g ricotta (eu am folosit o variantă mai puțin umedă)
  • 20g fulgi de migdale (sau nuci)
  • 2 ouă mari

pentru dressing:

  • 1 ceapă verde tocată fin (1 lingură)
  • 1/2 lingură muștar
  • 1 linguriță miere
  • 2 linguri ulei de nucă (sau orice alt ulei vegetal cu gust neutru)
  • 2 linguri suc de lămâie
  • sare după gust

Mod de preparare:

  1. Curățarea sparanghelului. Am tăiat partea lemnoasă (cam 7cm de la capăt) a tijelor se sparanghel, după care cu un peeler pentru legume am curățat fiecare tijă.
  2. Blanșarea sparanghelului. Am pus la fiert 2l de apă. Când apa a început să fiarbă am adăugat 1 lingură de sare. Am adăugat tijele de sparanghel și le-am fiert timp de 2 minute. Între timp am pregătit un vas cu apă rece în care am adăugat vreo 10 cuburi de gheață. După cele 60 de secunde am scos sparanghelul cu ajutorul unei palete și l-am așezat rapid în bolul cu apă foarte rece. Când s-a răcit complet l-am scos din apă și l-am așezat pe un șervet absorbant.
  3. Ouă. În apa clocotită în care a fiert sparanghelul am așezat cele 2 ouă. Am fiert ouăle timp de 10 minute. Le-am scos în acelaș bol cu apă rece (folosit în cazul sparanghelului), le-am lăsat să se răcească timp de vreo 5 minute, după care le-am decojit.
  4. Migdale. Între timp am luat o tigaie și am rumenit în ea fulgii de migdale la foc mediu, având însă grijă să nu se ardă.
  5. Ceapă verde. Am spălat ceapa verde și am tocat-o fin.
  6. Dressing și asamblare. Pentru a forma dressingul, am luat un bol și am amestecat ceapa verde cu muștarul și mierea. Am am adăugat uleiul în fir subțire, amestecând încontinuu cu ajutorul unui tel. La final am incorporat zeama de lămâie. Peste dressing am adăugat sparanghelul (tăiat în 2 – 3 bastonașe), migdalele și ricotta sfărâmată. Am amestecat ușor și am așezonat cu sare. Am garnisit salata cu sferturi de ou.
  7. Resturi alimentare. În cazul în care rămân resturi de salată, aceasta se păstrează foarte bine până la 2 zile în frigider, acoperită cu folie de prospețime.

Sursa de inspirație: www.gourmettraveller.com

Tortilla umplută cu cremă de ricotta și sparanghel sotat

Tortilla wrapAsparagusTortillaWrap - ingredients

Azi am avut o poftă de nestăvilit de tortilla, așa că m-am pus pe treabă. Am frământat rapid aluatul și cât timp l-am lăsat la odihnit, am preparat o cremă de ricotta cu ierburi și niște sparanghel sotat cu usturoi, că tot e sezonul dumnealui. Toată povestea a durat vreo 40 de minute și m-am ales cu 9 lipii frumoase foc și gustoase foarte (8 trebuiau să iasă, dar stau cam prost cu aritmetica, pare-se).

Continuă să citești Tortilla umplută cu cremă de ricotta și sparanghel sotat

Supă-cremă de broccoli și ricotta

PlatingBroccoli & sweet pea soupMinty brocolli soup
Îmi plac tare mult supele creme și nu pentru că sunt leneșă din fire (bine … și de aia, recunosc), ci pentru că ele reprezintă o foarte bună metodă de a include mai multe legume în dietă. Mi-e greu să numesc o cremă favorită, în general toate-mi plac. Trebuie să mărturisesc că supa-cremă de broccoli și ricotta, recent descoperită, a devenit noua mea obesesie. E cremoasă, parfumată, are un gust atât de bogat iar aroma subtilă de mentă parcă dă culoare întregului preparat. Continuă să citești Supă-cremă de broccoli și ricotta