Să se tot facă vreo 2 ani de când coc și răscoc prăjiturica aceasta, și la propriu, si la figurat. Am tot testat un catralion de rețete vegane (de post), dar niciuna parcă nu mă satisfăcea pe deplin. Așa că după multe tentative mai mult sau mai puțin eșuate, eforturile mi-au fost în sfârșit răsplătite și am ajuns la varianta pe care o pot considera cu tărie finală. Lipsa din compoziție a produselor de origine animală nu impactează rezultatul final, lipsa ouălor e suplinită de semințele de in rehidratate, iar untul de ulei și iaurt de soia.
Nu că mă laud, departe de mine gândul, dar prăjitura aceasta e desăvârșită. O mantie fină de caramel sărat ascunde un strat generos de mere asezonate cu scorțișoară si un blat fraged, vanilat si pufos.
Pur si simplu perfectă in simplitatea ei, aromată și cu un miros îmbietor, această prăjitură se și prepară foarte ușor. Bineînțeles, ea se poate adapta in funcție de sezon, primăvara o fac cu căpșuni, vara cu piersici, toamna cu smochine, iarna cu ananas conservat, dar posibilitățile sunt nelimitate, desigur. Astea fiind spuse, hai să ne apucăm de treabă…
Ingrediente (pentru o tavă cu diametrul de 26 cm):
⦁ 3 – 4 mere de dimesiune medie (eu am folosit Ida Red)
⦁ 2 linguri zahăr brun pudră (de consistența nisipului umed)
⦁ 1 lingură ulei de cocos
⦁ 2 linguri fulgi de migdale
⦁ 300g făină albă tip 000
⦁ 150g zahăr alb granulat
⦁ 1 plic de praf de copt
⦁ 1/4 linguriță bicarbonat de sodiu
⦁ 1/2 linguriță sare
⦁ 1/2 linguriță scorțișoară
⦁ 1 linguriță extract de vanilie
⦁ 300g iaurt de soia
⦁ 120ml ulei vegetal
⦁ 3 linguri semințe de in măcinate
⦁ 9 linguri de apă
Mod de preparare:
- Preîncălzirea cuptorului și pregătirea tăvii. Am preîncălzit cuptorul la 200°C / 400° F (treapta 6). Am luat o tavă (cu diametrul de 26cm) cu fund detașabil, am uns-o cu ulei de cocos și am tapetat-o cu hârtie de copt (am folosit ulei pentru ca hârtia să se lipească de tavă).
- Pregătirea ingredientelor. Am cântărit ingredientele. Am curățat merele, le-am tăiat în 4, am îndepărtat cotoarele, după care am împărțit fiecare sfert în 3 felii. Am râșnițat semințele de in (ele se pot zdrobi într-un mojar în lipsa unei râșnițe). Le-am hidratat în 9 linguri de apă, după care am lăsat amestecul deoparte pentru 5 minute.
- Așezarea merelor. Am luat tava tapetată cu hârtie, am adăugat uleiul de cocos topit și zahărul brun și am omogenizat amestecul ajutorul unei spatule. Am adăugat un vârf de cuțit de sare și am răsfirat fulgii de migdale în ploaie. Am așezat merele deasupra fulgilor de migdale în cercuri concentrice.
- Pregătirea ingredientelor uscate. Întru-un bol încăpător am cernut făina. Am adăugat jumătate din cantitatea de sare (adica un sfert de linguriță), bicarbonatul de sodiu, praful de copt , zahărul și scorțișoara și am amestecat.
- Pregătirea ingredientelor umede. Într-un bol am amestecat iaurtul de soia cu uleiul, extractul de vanilie și semințele de in rehidratate.
- Aluatul. Am adăugat ingredientele umede peste cele uscate și am amestecat cu spatula până la omogenizare, fară să exagerez.
- Coacere. Am turnat amestecul în tavă și l-am copt timp de 10 minute în cuptorul preîncălzit. După 10 minute am scăzut temperatura la 180°C / 350° F (treapta 4) și am mai copt blatul pentru 30 – 35 de minute (până când a trecut testul scobitorii).
- Răcire. După 5 minute am scos blatul din tavă l-am așezat pe un suport metalic pentu răcit.