Mere coapte – umplute cu ovăz și curmale (vegan / de post)

apple-cores
apples-before-baking
stuffed-apples

Îmi plac tare mult merele coapte. Au gust de nopți răcoroase de toamnă. Și de foșnitul aproape hipnotic al frunzelor căzute. Și de bruma matinală de octombrie. Au gust de copilărie. Merele coapte sunt delicioase prin simplitatea lor, sunt perfecte prin echilibrul divin între dulceața și aciditatea lor. Merele coapte sunt și cel mai simplu desert din lume, asta dacă nu includem în această categorie Nutella cu pâine (sper că ai înțeles că sunt genul de persoană care consumă Nutella cu pâine, nu pâine cu Nutella), sunt atât de elementare încât și un copil le-ar putea prepara fără prea mari bătăi de cap.

M-am trezit azi dimineață cu un dor nebun de mere coapte, așa că am luat frumușel niște mere roșii dulci-acrișoare (mere locale, cum altfel), le-am scobit cu ajutorul unei noisette, lucru pe care-l puteam executa la fel de bine și cu un cuțit de legume și le-am umplut cu un amestec caramelos și vanilat de fulgi de ovăz, curmale și zahăr brun. Le-am garnisit cu câte o bucățică de ulei de cocos în stare solidă (și untul nostru clasic ar fi funcționat la fel de bine) și le-am lăsat să se împrieteneacă la cuptor, timp de vreo jumătate bună de ceas. A rezultat o minune de desert!

Continuă să citești Mere coapte – umplute cu ovăz și curmale (vegan / de post)

Mingiuțe cu morcovi și nuci (raw vegan)



Dacă iubești dulciurile, cu siguranță vei adora acest tip de desert / gustare / boost de energie. Se prepară extraordinar de ușor, practic se mixează ingredientele într-un robot de bucătărie, toată povestea durând nu mai mult de 10 minute, de la cântărirea până la modelarea lor. Aceste mingiuțe sunt un desert crud (raw vegan), preparat din nuci, semințe, cereale și fructe deshidratate, ceea ce-l face nu numai savuros, ci și sănătos, perfect pentru copii. Eu le-am preparat din morcovi, nuci, ovăz și curmale deshidratate, pe care le-am asezonat cu coajă de portocală, scorțișoară și extract de vanilie și mi-au ieșit 20 de mingiuțe brune-portocalii, dulci, aromate, parfumate, care pur și simplu se topesc în gură.

Pe lângă faptul că sunt un deliciu, ele sunt de asemenea bogate în nutrienți (proteine, fibre, vitamine, minerale și grăsimi benefice). Aceste mingiuțe nu au adaos de zahăr procesat, ele fiind îndulcite cu ajutorul zaharurilor furnizate de curmale și morcovi, astfel devenind o alternativă minunată la dulciurile din comerț. Mărturisesc cu sinceritate că de când am descoperit tipul acesta de desert, m-am îndepărtat îmbucurător de mult de ciocolata de pe rafturile supemarketurilor. Eu, marea devoratoare de dulciuri… Continuă să citești Mingiuțe cu morcovi și nuci (raw vegan)