Česnica (cesniţa) cu foi făcute în casă – plăcintă tradiţională sârbească de Crăciun

Cesnița este un desert minunat care se servește în gospodăriile sârbești în Ajun de Crăciun pe rit vechi. Dacă acum doi ani, folosindu-mă de foi de plăcintă din comerț, am ilustrat o variantă facilă de preparare a cesniței, acum am considerat de cuviință să-mi iau inima-n dinți și să o prepar à l’ancienne, exact așa cum o pregătea draga mea bunică. În timpul preparării, în ceșniță se ascunde un bănuț iar cel ce-l va nimeri, se spune că va fi norocos tot anul.

 

Să fi fost de-o șchioapă când am văzut-o ultima oară pe bunica preparând cesnița, dar imaginile-mi sunt încă atât de vivide, precum un film vechi care se derulează în mintea mea necontenit. Acest film mut mi-a marcat temeinic copilăria, mai mult decât orice altceva. Încă-mi sunt vii în memorie toți pașii,  începând cu cernutul făinii, topitul unturii, plămădirea și frământarea aluatului, odihnirea lui, măcinarea nucii, aranjarea fără cusur a feței de masă, întinderea aluatului cu mâinile, așezarea în tavă a foilor, umplerea lor, așezarea bănuților norocoși, crestarea aluatului, coacerea plăcintei…

Din teama de a nu omite nimic, am intervievat mai multe femei din comunitatea sârbă din Arad și Timiș, așa că rețeta pe care o voi prezenta în cele ce urmează e o fuziune între bagajul meu informațional și trucurile dumnealor dezvăluite după zeci și zeci de cesnițe perfecte.

Ingrediente(pentru o tavă de 30x22cm, adică 20 de felii de cesniță):

pentru foi

  • 500g făină pentru pâine tip 650 *
  • 255ml apă „ca de pâine” (între 36 – 38°C) – sau 17 linguri de apă
  • 75ml ulei vegetal cu gust neutru / untură topită – 5 linguri de ulei
  • 10ml oțet 9° – 2 lingurițe
  • un praf de sare – 1/8 linguriță

pentru ungerea foilor

  • 45ml ulei vegetal cu gust neutru / untură topită – 3 linguri
  • 45ml lapte
  • 3 linguri de miere (opțional)

pentru umplutură

  • 300g nucă
  • 225g zahăr tos **
  • coaja unei lămâi
  • 3 bănuți (spălați temeinic cu apă și săpun, după care sterilizați prin fierbere ptr minimum 30 de minute)

Mod de preparare:

  1. Într-un bol încăpător am cernut făina și am amestecat-o cu sarea.
  2. Am făcut o adâncitură în mijlocul ingredientelor uscate și am adăugat apa călduță, uleiul și oțetul. Am amestecat cu o furculiță până a rezultat o minge de aluat pe care am frământat-o în bol timp de vreo 3 minute, până când a devenit netedă la suprafață.
  3. Am mutat aluatul pe blatul de lucru și am continuat să-l frământ cu podul palmei, aruncându-l cu putere pe sufrața mesei. L-am învelit lejer într-o pungă de plastic, l-am acoperit cu un prosop și l-am lăsat la odihnit pentru minim 1 oră (odihnirea aluatului este vitală pentru relaxarea glutenului).
  4. Am sterilizat bănuții prin fierbere timp de 30 de minute.
  5. Am măcinat nuca și am ras coaja de lâmâie. Am luat 2 boluri. În primul am amestecat nuca, zahărul, coaja rasă de lămâie și în al doilea am amestecat uleiul cu laptele.
  6. Am luat tava și am tapetat-o cu hârtie de copt.
  7. După ce aluatul s-a odihnit, am îndepărtat punga de plastic și l-am împărțit în 3 bucăți relativ egale. O bucată de aluat am lăsat-o pe suprafața de lucru și pe celelalte două le-am reintrodus în pungă.
  8. Am pudrat suprafața de lucru cu făină și am întins alutul cu sucitorul până când avea grosimea de 1/2 de cm.
  9. Am acoperit masa cu o față de masă curată (se poate folosi și lenjerie de pat), am așezat foaia de aluat întinsă pe podul palmelor și am început să o întind cu mișcări ușoare din centru înspre periferie. După ce partea centrală părea sufcicient de subțire, am așezat foaia pe fața de masă și am continuat să o subțiez, trăgând ferm marginile foii înspre marginile mesei, rotindu-mă de jur împrejurul mesei. În momentul în care foaia opunea rezistență, mă opream și lăsam aluatul să se odihnească pentru câteva momente. La final foaia trebuie să fie atât de subțire încât se poate citi ziarul prin ea. Am tăiat foaia în 4 părți egale (m-am folosit de un cutter de pizza).
  10. Am luat prima foaie și am continuat (dacă era nevoie) să o întind pe cele 2 laturi tăiate (unde era practic mijlocul foii mari de aluat). Am așezat-o în tavă și i-am îndepărtat marginile mai groase. Am uns-o cu amestecul de ulei și lapte. Peste ea am așezat cea de-a doua foaie, pe care am uns-o.
  11. Peste cea de-a doua foaie am distribui uniform 2 pumni de nucă dulce și aromată.
  12. Am acoperit nuca cu cea de-a treia foaie, am uns foaia și am distribuit uniform amestecul de nucă.
  13. Am procedat la fel până am ajuns la foaia nr. 6 (după ce-am epuizat prima bucată de aluat intinsă, am trecut la întinsul celei de-a doua bucăți din pungă), când peste amestecul de nucă am așezat cei 3 bănuți sterilizați.
  14. Am continuat cu restul foilor până când am ajuns la foaia nr. 10, pe care am uns-o și peste care am așezat ultimul strat generos de nucă.
  15. Am acoperit nuca cu penultima foaie de aluat. Am uns foaia și am acoperit-o cu ultima foaie de aluat. Am tăiat suprafața plăcintei în 20 de pătrate, am uns-o cu amestecul de ulei și lapte și am pus-o în cuptorul preîncălzit la foc mediu – mare 375°F/190°C (trapta 5) pentru 30 de minute.
  16. Cât plăcinta era încă fierbunte, am uns-o cu 3 linguri de miere amestecate cu 2 linguri de apă și am acoperit-o cu un prosop. Acest pas este absolut opțional, în unele gospodării se însiropează cesnița, în timp ce alte gospodării o preferă uscată.

 

Notă:

*Conținutul mare de gluten este esențial pentru elasticitatea foilor. Un conținut mare de gluten împiedică ruperea foilor.

**Se poate folosi și zahăr brun. Cantitatea aceasta de zahăr (225g) mi se pare idealăzahăr, făcând prăjitura moderat dulce, dar această cantitatea se poate modifica după gustul fiecăruia.











Mingiuțe cu morcovi și nuci (raw vegan)



Dacă iubești dulciurile, cu siguranță vei adora acest tip de desert / gustare / boost de energie. Se prepară extraordinar de ușor, practic se mixează ingredientele într-un robot de bucătărie, toată povestea durând nu mai mult de 10 minute, de la cântărirea până la modelarea lor. Aceste mingiuțe sunt un desert crud (raw vegan), preparat din nuci, semințe, cereale și fructe deshidratate, ceea ce-l face nu numai savuros, ci și sănătos, perfect pentru copii. Eu le-am preparat din morcovi, nuci, ovăz și curmale deshidratate, pe care le-am asezonat cu coajă de portocală, scorțișoară și extract de vanilie și mi-au ieșit 20 de mingiuțe brune-portocalii, dulci, aromate, parfumate, care pur și simplu se topesc în gură.

Pe lângă faptul că sunt un deliciu, ele sunt de asemenea bogate în nutrienți (proteine, fibre, vitamine, minerale și grăsimi benefice). Aceste mingiuțe nu au adaos de zahăr procesat, ele fiind îndulcite cu ajutorul zaharurilor furnizate de curmale și morcovi, astfel devenind o alternativă minunată la dulciurile din comerț. Mărturisesc cu sinceritate că de când am descoperit tipul acesta de desert, m-am îndepărtat îmbucurător de mult de ciocolata de pe rafturile supemarketurilor. Eu, marea devoratoare de dulciuri… Continuă să citești Mingiuțe cu morcovi și nuci (raw vegan)

Mămăligă coaptă și sos de unt cu salvie și nuci

crispy-polenta-butter-sauce

baked-polenta-tray

cripy-polenta

Mămăliga crocantă e o garnitură delicioasă, cu o crustă crocantă și parfumată și un miez cremos, o alternativă consistentă și savuroasă la clasicii noștri cartofi de (aproape) toate zilele. Prepararea ei nu-i o treabă complicată și nici laborioasă. Fierberea mălaiului și rumenirea feliilor durează, împreună, puțin peste o jumătate de oră, iar timpul de așteptare dintre cele 2 etape, timpul de închegare a mămăligii, e de o oră. Așa că fierb mălaiul în apă cu sare, torn mămăliga într-o formă dreptunghiulară și o las la răcit pentru o oră, timp în care mă apuc de prepararea proteinei din meniu.  După o oră o fliez, așez dreptunghiurile pe o tavă unsă cu ulei de măsline și le rumenesc frumos pe funcția grill a cuptorului. În mod evident, ele se pot rumeni și într-o tigaie antiaderentă, într-un strat subțire de ulei, dar eu le prefer în varianta coaptă.

Mie îmi place să servesc mămăliga crocantă alături de un sos de unt, salvie și nuci. Nucile le rumenesc în tigaie pentru a le accentua aroma și pentru a le putea îndepărta cu ușurință pielițele. Topesc unt într-o tigaie, îl gătesc până când devine brun-arămiu (beurre noisette), adug salvia, nucile și un strop de lămâie și îl servesc alături de feliile de mămăligă coaptă. Foarte simplu și de-li-cios!
Continuă să citești Mămăligă coaptă și sos de unt cu salvie și nuci