Îmi plac la nebunie cireșele de iunie, cu textura lor cărnoasă și dulceața lor
adictivă. Sunt fructele mele preferate. Sunt perfecte ca și desert, în salate sau în diferite dulciuri, dar mâncate direct din copac sunt parcă și mai bune. Au gust de copilărie.
Cu dorul de copilărie în suflet și cu glicemia la pământ, în dimineața aceasta m-am încumetat să coc o tartă cu cireșe proaspete. Cu toate că e o tartă dulce, crusta am preparat-o doar din făină, unt, ou și sare (pâte à foncer), fără niciun strop de zahăr. Îmi place foarte mult contastul dintre crusta ușor sărată și umplutura dulce. Tarta aceasta are 3 componente: crusta fragedă, cireșele glasate cu un sirop divin de zahăr brun și lichior de cafea și o cremă de frișcă și ou. Îți spun sincer, niciodată n-am mâncat vreo tartă mai bună! Continuă să citești Tartă cu cireșe