Cartofi Hasselback (vegan / de post)



Îmi plac foarte mult cartofii, sub orice formă și în orice combinație. De la cartofi albi, la cei dulci sau mov, de la salată, rösti sau piure de cartofi, la cartofi natur, prăjiți sau copți. Însă pentru acele momente în care nu mă pot decide dacă mi-e poftă pe cartofi piure sau pe cei prăjiți, există delicioșii cartofi Hasselback. Această rețetă nordică reunește textura crocantă a cartofilor prăjiți cu consistența onctuasă a piureului. Aceste evantaie din cartof, pe lângă faptul că sunt frumușele foc, mai sunt și gustoase și sănătoase.

Tehnica lor de pregătire este una foarte simplă, cartofii se crestează în felii paralele, se ung cu unt, după care se rumenesc în cuptor. Pentru a-mi ușura munca, prefer să așez cartoful într-o lingură mare pe care să o sprijin pe o rolă de hârtie (poză). Marginile lingurii îmi vor ghida tăieturile și nu-mi vor permite să secționez cartoful în bucăți. Am vrut ca rețeta să fie una vegană și să o pot consuma și pe perioada postului, așa că am înlocuit untul cu ulei de măsline; pentru a mima gustul complex dat de unt, am împănat cartofii cu felii subțiri de usturoi și frunze de cimbru. Rezultatul a fost unul (muuuuult) mai mult decât satisfăcător! Continuă să citești Cartofi Hasselback (vegan / de post)