Supă – cremă de zucchini

Cremoasă și aromată, această supă de zucchini mă salvează atunci când nu am mai mult de 30 de minute pentru a creea ceva sățios și reconfortant. Și o spun cu mâna pe inimă, un bol cu supă de zucchini e tot ce am nevoie după o zi lungă de muncă. E gustoasă, e catifelată, e delicată și în același timp consistentă.
Tot secretul acestei supe constă în organizare. Astfel, toc rapid ceapa și o las să se călească domol; între timp pun supa într-o oală la fiert și toc rapid dovleceii. Aromatizez ceapa cu usturoi și cimbru, adaug dovleceii și supa fierbinte iar în 15 – 20 de minute mă și aștept să fie gata. Mixez supa, adaug smântâna și o servesc. Ultra rapid, necostisitor și bun de te unge pe suflet!

Ingrediente (pentru 4 porții):
⦁ 3 zucchini de dimensiune medie (1 – 1,2 kg)
⦁ 2 cepe de dimensiune medie (150g)
⦁ 3 căței de usturoi
⦁ 2 crenguțe de cimbru
⦁ 2 linguri ulei de măsline
⦁ 3 căni de supă de legume (750ml)
⦁ 50ml smântână pentru frișcă

pentru servit:
⦁ crutoane (eu am folosit biluțe Backerbsen)
⦁ parmezan

Mod de preparare:

1. Ceapa. Am curățat ceapa, am înjumătățit-o și am tocat-o solzișori. Într-o oală încăpătoare am încălzit 2 linguri de ulei de măsline. Am adăugat ceapa și am călit-o la foc mic până când a devenit translucidă (vreo 5 minute).
2. Supa. Am turnat cele 3 căni de supă într-o oală de sosuri și am pus-o la fiert.
3. Zucchini. Am spălat dovleceii și i-am șters cu un prosop de hârtie. Le-am tăiat extremitățile, i-am înjumătățit pe lățime și i-am tocat în felii.
4. Sotarea legumelor. Peste ceapă am adăugat usturoiul tocat și frunzele de cimbru și am amestecat timp de 1 minut, până când usturoiul a devenit parfumat. Am adăugat dovleceii și supa fierbinte, am acoperit cu un capac. Din momentul în care dovlecii au începul să fiarbă am redus focul la mic – mediu și am fiert amestecul timp de 15 – 20 de minute (până când dovlecii s-au înmuiat).
5. Mixare. Am scos cam o cană din lichidul de fierbere și l-am lăsat deoparte. Am așezat conținutul oalei în vasul unui blender și am mixat până când am obținut o supă cremoasă. Dacă supa-cremă ar fi fost prea densă, aș fi subțiat-o cu supa pusă deoparte.
6. Asezonare. Am reașezat supa în oală, am adăugat smântâna lichidă și am asezonat cu sare.
7. Servire. Am servit supa în boluri, cu o ploaie de parmezan și crutoane.

Notă
1. Eu folosesc dovlecei cu coajă verde (zucchini). La fel de bine se pot folosi și dovlecei clasici, în acest caz, culoarea supei va fi mai puțin vibrantă.
2. Eu folosesc zucchini organici, din propria-mi grădină, așa că nu îi decojesc. Coaja lor e sursă de fibre, antioxidanți și vitamina K.
3. Pentru a obține o după densă, eu iau cam o cană din supa dupa în care au fiert dovleceii. Dacă crema astfel rezultată e prea densă, o subțiez cu supa scoasă.
4. Sursa de inspirație: www.slinnytaste.com

Supă-cremă de dovleac (vegan / de post)

pumpkin-soup-up

Supa-cremă de dovleac e printre supele mele preferate. Știu că afirm același lucru despre fiecare supă pe care o prezint, la fel cum știu că tare s-ar putea să am o problemă de adicție. N-aș numi-o problemă, totuși. Mai degrabă i-aș spune o afinitate declarată pentru tot ce-i sănătos, savuros și hidratant.

Din punct de vedere dovlecesc, anul acesta a fost unul foarte productiv. Dacă anul trecut, după atâta muncă asiduă, m-am ales cu două tentative leșinate de dovlecei, anul acesta am rupt gura târgului (ca s-o menținem în același registru stilistic) și m-am ales cu niște giganți de d-abia-i țin în brațe. Și mari, și mulți, și gustoși! Sunt atât de frumoși încât mi-e și milă să-i sacrific. Dar în momentele de milă acută îmi aduc aminte cât sunt de gustoși, așa că prind curaj ca prin minune și trec la treabă. Continuă să citești Supă-cremă de dovleac (vegan / de post)

Salată de dovleac copt cu porumb dulce și nuci

pumpkins

pumpkin

pumpkin-corn-salad

Din punct de vedere culinar, pentru mine toamna nu înseamnă altceva decât dovleac. Înseamnă supe și piureuri de dovleac, salate, plăcinte, prăjituri și smoothie-uri, toate savuroase și toate de dovleac. Dovleacul plăcintar e o legumă minunată, consistentă, aromată, dulce și versatilă. Eu rezonez cu varietatea Musquee de Provence, varietate pe care o cultiv de câțiva ani buni în grădina mea de legume. E un dovleac gigant, are coaja preponderent brun-portocalie, cu porțiuni verde-albăstrui în zona de contact cu solul, cu o consistență cărnoasă și un gust divin. Continuă să citești Salată de dovleac copt cu porumb dulce și nuci