Triunghiuri cu cremă de brânză de capră, mazăre și ouă de prepeliță



Triunghiurile cu cremă de brânză de capră, mazăre blanșată și ouă de prepeliță sunt extraordinare. Sunt delicioase, aromate, primăvăratice și pe lângă toate acestea, ele reprezintă o alternativă nemaipomenită la aperitivele convenționale. Nu exagerez, sunt gata în nici 30 de minute și se evaporă de pe masă în timp și mai scurt. Pentru a-mi ușura munca, pentru baza crocantă folosesc aluat pufos de foietaj pe care îl coc între 2 tăvi. Această metodă de coacere nu-i permite aluatului să crească exagerat, rezultatul fiind o crustă relativ subțire, rumenă și crocantă. Dreptunghiurile sfărâmicioase de crustă vin mai apoi îmbrăcate într-o cremă fină de brânză de capră cu verdețuri, peste care așez cu nonșalanță boabe de mazăre și jumătăți de ouă de prepeliță cu gălbenușul moale și catifelat. O minune de aperitiv! Continuă să citești Triunghiuri cu cremă de brânză de capră, mazăre și ouă de prepeliță

Frigărui din măsline crocante, roșii cherry și rulouri de zucchini

SkewerOliveCrispy oliveslimonadeMint limonade
Dacă n-ai încercat până acum măslinele umplute cu cremă de brânză, e musai să o faci. Se prepară în doi timpi și trei mișcări și sunt spectaculoase în simplitatea lor. Eu le-am umplut cu cremă de brânză, chives și susan negru și le-am înșirat pe bețe de bambus, alături de legume proaspete. Preparatul acesta poate fi servit fie ca și aperitiv, fie ca și gustare la o ieșire la iarbă verde (sau poți să-ți potolești foamea la 12 noaptea, înfulecând ca lupul în fața frigiderului, cum a fost cazul meu). Continuă să citești Frigărui din măsline crocante, roșii cherry și rulouri de zucchini

Galette cu leurdă, ciuperci și gorgonzola

Galette - slicingGalette - platingGalette este o tartă dulce sau sărată, originară din Franța. Crusta tartei, fragedă și îmbietoare, se prepară din făină și unt (pâte brisée) și se umple cam cu orice, de la preparate din carne și brânzeturi, până la fructe proaspete sau conservate și dulcețuri. Marginile crustei se întorc, neglijent, peste compoziție, dându-i tartei un aer atât de rustic, rupt parcă din bucătăria bunicii. Continuă să citești Galette cu leurdă, ciuperci și gorgonzola

Ciuperci umplute cu cremă de spanac, servite cu sos béchamel

Stuffed mushroom & bechamel sauce Stuffen mushroomsMilk for Bechamel Sauce
Ciuperci umplute servite cu sos béchamel – un aperitiv delicat și totuși consistent. Acest aperitiv cald se prepară extrem de rapid și poate fi adaptat cu ușurință dietei vegetariene (dacă se renunță la feliile de bacon).

Ciupercile le-am umplut cu ou de prepeliță  fiert și cremă de spanac asezonată cu usturoi și cimbru proaspăt. Pentru crema de spanac am folosit spanac congelat, trei feluri de brânzeturi (telemea, cremă de brânză și parmezan) și piciorușele ciupercilor, tocate și sotate. Continuă să citești Ciuperci umplute cu cremă de spanac, servite cu sos béchamel

Ouă umplute cu cremă de brânză, servite cu sos remoulade

Fucsia Eggs
În familia mea, numitorul comun al meselor de Crăciun erau ouăle umplute. Se mai sărea peste sarmale, se mai sărea peste piftie, dar niciodată peste ouă umplute. Și să nu vă imaginați că bunica mea făcea câte 5 – 10 ouă. Pregătea mult mai multe. Pregătea atât de multe încât vreo trei zile trăiam doar cu ouă umplute. Bine, ouă umplute și cozonac.  Ouăle erau umplute cu un amestec savuros de cotlet de porc cu unt și așezate cu grijă peste un sos de smântână și maioneză. Erau atât de bune!

Plecând de la rețeta bunicii mele, am ajuns la o varianta vegetariană ceva mai sănătoasă. Ouăle fierte (și decojite) le-am colorat cu suc de sfeclă roșie, le-am umplut cu o cremă de brânză aromată și le-am servit alături de un sos remoulade ușor acid. Continuă să citești Ouă umplute cu cremă de brânză, servite cu sos remoulade