Burger cu chiftea de năut și porumb (vegan / de post)

Mare devoratoare de burger din fire, n-avea cum să nu-mi ajungă la suflet această rețetă vegană absolut minunată. Această adaptare a arhicunoscutului și îndrăgitului preparat cu origini americane e pur și simplu divină – o delicioasă chiftea de legume cu un exterior crocant și un interior delicat și cremos care pur și simplu se topește în gură. Năutul și porumbul dulce crează baza acestei chiftele, notele de vârf fiind asigurate de pătrunjel, coriandru și chimion. Ca să mă bucur pe deplin de gustul ei nemaipomenit, am servit chifteaua minune în chifle făcute în casă, alături de castraveți murați, roșii proaspete și rondele de ceapă. Un adevărat festin!

Ingrediente (pentru 6 burgeri):

 
Chiftele:

  • 1 conservă de năut
  • 1 conservă mare de porumb
  • ½  linguriță chimion
  • ½  linguriță coriandru
  • ½  linguriță paprika
  • ½  linguriță sare
  • ¼  linguriță chili
  • 2 căței de usturoi
  • ½ legătură frunze de pătrunjel
  • 3 linguri făină (+ 4 -5 linguri pentru pudrarea chiftelelor
  • 2 linguri fulgi de drojdie inactivă
  • 3 – 4 linguri ulei pentru prăjit

Burgeri:

  • 6 chifle
  • 6 chiftele
  • 1 roșie
  • ½  ceapă roșie
  • frunze de salată verde
  • castraveți murați
  • ketchup

Mod de preparare:

  1. Condimentele. Am adăugat boabele de coriandru și chimen într-un mojar și le-am sfărâmat cu ajutorul unui pistil. Am adăugat sarea, paprika, chili și usturoiul și am continuat să le macin până când am obținut o pastă.
  2. Mărunțirea ingredientelor. În vasul unui robot de bucătărie am adăugat năutul și porumbul și le-am mixat până când a rezultat o pastă neomogenă.
  3. Asezonarea. Am adăugat pătrunjelul tocat, amestecul de condimente, făina și drojdia inactivă și am pulsat până la omogenizare.
  4. Formarea chiftelelor. Am împărțit compoziția în 6, i-am dat fiecărei chiftele o formă sferică după care le-am refrigerat pentru 30 de minute.
  5. Modelarea chiftelelor. După 30 de minute am luat fiecare chiftea, am pudrat-o cu făină și am aplatizat-o.
  6. Prăjirea chiftelelor. Într-o tigaie am încălzit vreo 4 linguri de ulei la foc mediu. Am adăugat chiftelele și le-am rumenit pe fiecare parte câte 3 – 4 minute. Le-am scos pe o farfurie tapetată cu un șervet de hârtie.
  7. Asamblarea burgerilor. Am tăiat chiflele în 2 (pe lățime), am adăugat ketchup, câte o chiftea, salată, castraveți murați, rondele de roșie și ceapă roșie.

Supă mexicană de tortilla (vegan / de post)

Deasă, hrănitoare și aromată, această supă cu origini mexicane e nemaipomenită atunci când ai mânca ceva consistent și bun dar timpul nu ți-e taman prieten. Supa aromată și ușor acidă contrastează minunat cu crutoanele de tortilla bine condimentate. Se prepară în nici jumătate de ceas, din ingrediente necostisitoare. E atât de gustoasă încât mi-e absolut imposibil să îmi imaginez că m-aș putea vreodată limita la o singură porție. E plină de legume hrănitoare, fiecare aducându-și aportul, creându-se astfel o simfonie de culori și arome. O minune de supă, ce să mai…



Ingrediente (pentru 6 porții):

  • 1 conservă porumb
  • 1 conservă fasole roșie
  • 1 conservă roșii pasate
  • 1/ 2 ardei roșu
  • 1 ceapă de dimensiune medie
  • 3 căței de usturoi
  • 3 linguri ulei de măsline
  • 800ml supă de legume
  • zeama unei jumătăți de lime
  • 1 linguriță oregano
  • 1 linguriță cumin
  • 1 linguriță paprika
  • ¼ linguriță chili

pentru tortilla:

  • 2 lipii
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 1 linguriță zahăr brun
  • ¼ linguriță sare
  • ¼ linguriță cumin
  • ¼ linguriță paprika
  • ¼ linguriță pudră de usturoi




Mod de preparare:

  1. Preîncălzirea cuptorului. Am preîncălzit cuptorul la 400°F/204°C (treapta 6). 
  2. Pregătirea legumelor. Am curățat ceapa și am tocat-o fin. I-am îndepărtat ardeiului semințele și l-am tocat și pe el în cubulețe. Am decojit usturoiul și l-am tocat fin.
  3. Sotarea legumelor. Am încins 3 lingură de ulei într-o oală de dimensiune medie. Am adăugat ceapa și am sotat-o vreo 3 minute, până când a devenit translucidă. Am adăugat usturoiul și l-am sotat și pe el până când a devenit parfumat (aproximativ 1 minut). Am adăugat condimentele și am amestecat.
  4. Adăugarea supei. Am adăugat conserva de roșii și supa de legume și am așteptat să dea supa în clocot, după care am redus focul la mic – mediu și am fiert-o timp de vreo 5 minute.
  5. Fasolea și porumbul. Am adăugat fasolea și porumbul și am lăsat supa la fiert pentru alte 15 minute. După cele 15 minute am asezonat-o cu sare și sucul de lime.
  6. Pregătirea panglicilor de tortilla. Între timp m-am ocupat de tortilla. Am feliat-o în “tăiței” lați de 1 cm. I-am distribuit uniform pe o tavă acoperită cu hârtie de copt și i-am lăsat la cuptor pentru câteva minute, cât să se rumenească frumos.
  7. Asezonarea crutoanelor. I-am scos cu grijă din cuptor, i-am stropit cu cele 2 linguri de măsline și i-am pudrat cu amestecul meu de condimente.
  8. Servire. Am servit supa în boluri mari, garnisită cu delicioasele crutoane de lipie.

Rulouri de lipie cu hummus și ardei copt (vegan / de post)

Lipie de casă umplută cu o pastă cremoasă de năut și felii de ardei gras copt, o gustare pe cât de aspectuoasă, pe atât de gustoasă. Nu-i zi de sărbătoare să nu așez pe platoul cu aperitive felii de ruladă cu hummus și ardei, nu din alte motive decât că se prepară deosebit de simplu și sunt primele care se evaporă de pe platoul mai sus menționat. O gustare simplă, rapidă, nutritivă și absolut delicioasă!

Ingrediente (pentru 2 rulade):

  • 2 lipii mexicane (tortilla)
  • 1 ardei roșu
  • 1 lingură de chives (ceapa ciorii) tocat

pentru hummus:

  • 1 conservă de năut (400g)
  • 1 lingură tahini (15g) – preparat după rețeta aceasta
  • 2 linguri suc de lămâie (30ml)
  • 3 linguri ulei de măsline (45ml)
  • 1 – 2 linguri apă (15-30ml)
  • ¼ linguriță chimion (chimion, nu chimen – sunt două condimente diferite; în lb. engleză: chimion = cumin, chimen = caraway)
  • 1/8 linguriță fulgi de chili
  • 1 cățel de usturoi
  • sare după gust



Mod de preparare:

  1. Ardeiul gras. Am lust un disc de metal și l-am așezat pe ochiul cel mare aragazului. Am așezat ardeiul și l-am copt pe toate părțile, având grijă să îl înnegresc uniform. L-am așezat într-o oală mică de sosuri și l-am acoperit cu un capac pentru a face condens (în felul acesta fiindu-mi mult mai ușor să-l curăț). După 10 minute am decojit ardeiul, i-am înlăturat cotorul și semințele, l-am clătit și l-am uscat cu un prosop de hârtie, după care l-am tăiat în fâsii late de 1 deget.
  2. Hummus. Am strecurat boabele de năut cu ajutorul unei strecurătoare, după care le-am clătit sub jetul de apă. Am luat câte 8 – 10 boabe și le-am frecat între palme pentru a le înlătura cojile – pasul acesta este opțional, dar contribuie la obținerea unui hummus mai cremos.
  3. Am așezat pasta de susan (tahini) și sucul de lămâie în vasul robotului de bucătărie și am mixat până când am obținut o emulsie.
  4. Cu robotul pornit, am turnat prima lingură de ulei și am mixat. Am procedat la fel și cu celelalte 2 linguri. În acest moment amestecul avea consistența unei maioneze.
  5. Am adăugat năutul decorticat și am mixat timp de un minut, până când a rezultat o pastă neomogenă.
  6. Am adăugat condimentele (chimion, fulgi de chili și sare). Am mixat hummusul, adăugând apă până când am ajuns la consistența dorită.
  7. Asamblarea lipiei. Am luat cele 2 lipii și le-am așezat pe fiecare pe câte un pătrat de hârtie de copt (pentru a-mi fi mai ușor la rulare). Am împărțit hummusul obținut între cele 2 lipii. Am luat prima lipie și i-am distribuit uniform hummusul pe suprafața sa. Pe o margine a lipiei am așezat jumătate dintre feliile de ardei și le-am garnisit cu o jumătate de lingură de chives tocat.
  8. Rularea lipiei. Pornind dinspre partea cu ardeii copți și folosindu-mă de hârtia de copt, am început să rulez lipia cât mai strâns. Am procedat la fel și cu cea de-a doua lipie, după care le-am învelit pe fiecare în câte un pătrat de hârtie de copt. Am refrigerat ruladele pentru 1 oră înainte de a le tăia.
  9. Servire și resturi alimentare. Am feliat rulada și am servit-o. În cazul în care rămân resturi de ruladă, acestea se păstrează foarte bine până la 2 zile în frigider, învelite în folie de prospețime.

Jumări de tofu cu ardei și spanac (vegan / de post)

Habar n-am avut că poți prepara niște jumări de ouă absolut delicioase și să nu folosești ouă, ci tofu. Tofu sfărâmat, asezonat cu câteva condimente și vreo două trei legume crează cele mai faine „ouă” jumări pe care le-am gustat vreodată. Aceste jumări de tofu cu ardei și spanac sunt absolut delicioase și nu iau mai mult de 10 – 15 minute. În ceea ce privește condimentele, eu folosesc turmenic, chimion, pudră de usturoi și ardei iute. În această ecuație turmenicul nu-i responabil numai pentru aromă, ci și pentru galbenul acesta vibrant și veridic pe care-l oferă jumărilor. Ceapa se sotează împreună cu ardeiul, se adaugă spanacul și se înăbușă preț de câteva clipe, după care se adaugă tofu sfărâmat și condimentele. Se mai ține tigaia pe foc până când tofu se rumenește frumos, după care se devorează totul, așa, din tigaie. O nebunie curată!

 

Ingrediente (pentru 2 porții):

  • 200g tofu natur / în saramură (o cutie)
  • 1/2 ceapă roșie (50g)
  • 1/2 de ardei gras (70g)
  • 2 mâini de spanac baby (50g)
  • 1 lingură ulei
  • 2 linguri apă sau supă de legume
  • 1/2 linguriță turmenic (curcuma)
  • 1/2 linguriță linguriță chimion (nu chimen)
  • 1/2 linguriță pudră de usturoi
  • un vârf de cuțit de chili
  • sare după gust

Mod de preparare:

  1. Am tapetat bucata de tofu cu un șervet, am învelit-o și am așezat o greutate deasupra ei pentru a elimina excesul de apă.
  2. Am tocat ceapa și ardeiul gras. Într-o tigaie antiaderentă am înceâins o lingură de ulei la foc mediu. Am adăugat ceapa și ardeiul și le-am sotat vreo 3 minute, până când ceapa a devenit translucidă.
  3. Între timp am spălat spanacul și l-am zvântat prin centrifugare. L-am adăugat și pe el în tigaie și am acoperit tigaia cu un capac mare. L-am înăbușit timp de vreo 3 minute, până când s-a înmuiat.
  4. Între timp am șters din nou tofu cu un șervet, după care l-am sfărâmat între degete. Într-o cană am format un sos amestecând condimentele cu apa.
  5. Cu ajutorul unei spatule am așezat legumele într-o parte a tigăii și în partea goală a tigăii am așezat tofu. Peste tofu am adăugat sosul condimentat și am amestecat cu o spatulă pentru a distribui sosul uniform.
  6. Am mărit focul la maximum și am amestecat toate ingredientele. Am mai ținut tigaia pe foc vreo 2 – 3 minute, până când tofu s-a rumenit.
  7. Am servit imediat jumările de tofu alături de pâine challah.


    Sursa de inspirație: www.minimalistbaker.com

Salată de bulgur cu năut și cireșe (vegană / de post)


După îndelungi cercetări, în sfârșit am găsit salata perfectă! Mare cârcotașă mai pot fi atunci când vine vorba de salate, dar acestui minunat preparat nu-i pot găsi niciun cusur, oricât de tare m-aș strădui. O prepar extrem de des, folosind ingrediente din propria-mi grădină cu legume. Salata aceasta pe cât e de consistentă, pe atât e de savuroasă, pe cât e de sănătoasă, pe atât e de adictivă.

Baza acestei salate o reprezintă bulgurul și năutul, două surse excelente de proteină vegetală, care transformă salata într-un preparat nu numai gustos, ci și foarte sățios. Acestor două proteine li se alătură castraveți proaspeți, ceapă, ierburi aromatice și cireșe dulci și zemoase, transformând preparatul într-un adevărat festin. Și pe lângă toate aceste argumente, această salată mai e și vegană, fiind potrivită pe perioada postului. Continuă să citești Salată de bulgur cu năut și cireșe (vegană / de post)

Hummus cu leurdă (vegan / de post)



Hummusul este o pastă de năut absolut minunată, consistentă și catifelată, cu o aromă plăcută de susan. Este un preparat vegan (de post) bogat în proteine, foarte ușor de pregătit și extrem de delicios. Am încercat o sumedenie de variante de hummus de-a lungul timpului și m-am jucat atât cu ingredientele, cât și cu tehnicile care stau la baza preparării sale. Pentru a obține un hummus ireal de mătăsos, recurg de fiecare dată la aceleași două trucuri. În primul rând decojesc boabele de năut, le înlătur pielițele cu ajutorul degetelor, după care le adaug în robotul de bucătărie. Al doilea truc este acela de a începe hummusul printr-o emulsie, printr-o “maioneză” formată din tahini, suc de lime și ulei de măsline turnat în fir subțire. Aceste 2 detalii fac diferența dintre un hummus gustos si un hummus divin.

Varianta pe care ți-o propun este una nemaipomenit de catifelată, aromată și colorată: hummus cu leurdă. Minunata leurdă, cu gustul ei plăcut de usturoi, este și un ingredient nutritiv, bogat în carotenoizi, Vit A, Vit C și complex de vit B. Consumată crudă, leurda poate avea un gust prea agresiv, prea ierbos pentru unele papile gustative, așa că prefer să o blanșez înainte de a o folosi. Hai să purcedem, zic!

Ingrediente (pentru 4 porții):

  • 1 conservă de năut (400g)
  • 50g leurdă
  • 1 lingură tahini (15g) – preparat după rețeta aceasta
  • 2 linguri suc de lime (30ml)
  • 3 linguri ulei de măsline (45ml)
  • 1 – 2 linguri apă (15-30ml)
  • ¼ linguriță chimion (chimion, nu chimen – sunt două condimente diferite; în lb. engleză: chimion = cumin, chimen = caraway)
  • 1/8 linguriță fulgi de chili
  • sare după gust

Mod de preparare:

  1. Am blanșat leurda. Am pus la fiert 1l de apă. Am spălat frunzele de leurdă și le-am tăiat codițele fibroase. Când apa a început să fiarbă am adăugat leurda, am redus focul la minimum și am opărit-o pentru 40 de secunde. Între timp am pregătit un vas cu apă rece în care am adăugat vreo 10 cuburi de gheață. După cele 40 de secunde am strecurat leurda și am așezat-o rapid în bolul cu apă foarte rece. După ce leurda s-a răcit complet am strecurat-o și am stors-o de excesul de apă cu ajutorul mâinilor.
  2. M-am ocupat de năut. Am strecurat boabele de năut cu ajutorul unei strecurătoare, după care le-am clătit sub jetul de apă. Am luat câte 8 – 10 boabe și le-am frecat între palme pentru a le înlătura cojile – pasul acesta este opțional, dar contribuie la obținerea unui hummus mai cremos.
  3. Am așezat pasta de susan (tahini) și sucul de lime în vasul robotului de bucătărie și am mixat până când am obținut o emulsie (poză).
  4. Cu robotul pornit, am turnat prima lingură de ulei și am mixat. Am procedat la fel și cu celelalte 2 linguri. În acest moment amestecul avea consistența unei maioneze (poză).
  5. Am adăugat năutul decorticat și am mixat timp de un minut, până când a rezultat o pastă.
  6. Am adăugat leurda blanșată (și mărunțită) și condimentele (chimion, fulgi de chili și sare) pe care le-am sfărâmat într-un mojar în prealabil. Am mixat hummusul, adăugând apă până când am ajuns la consistența dorită.
  7. Am servit hummusul cu chifle făcute în casă, ceapă verde și ridichi.





    Sursa de inspirație: www.inspiredtaste.net

Shakshuka (ouă poșate în sos de roșii)



Shakshuka este un preparat nord-african absolut delicios. Sub acest nume adorabil se ascund niște ouă poșate într-un sos luxuriant de roșii. Shakshuka se servește în general la micul dejun, împreună cu lipii (pita), dar poate fi servit și la prânz sau cină. O tigaie, ulei de măsline, ceapă, ardei, usturoi, chimion și paprika. Sos de roșii. Cinci ouă poșate vreo cinci minute. Frumusețea acestui preparat este faptul că toată poezia se desfășoară într-o singură tigaie, n-ai nevoie de alte oale și ulcele.

Îmi place shakshuka pentru că:

  • e un preparat ușor de făcut, aromat, savuros, sănătos și bogat în proteine
  • e un preparat perfect pentru diminețile de week-end
  • se prepară în vreo 20 de minute
  • se prepară într-o singură tigaie
  • are o rusticitate debordantă

Continuă să citești Shakshuka (ouă poșate în sos de roșii)