Rulouri de lipie cu hummus și ardei copt (vegan / de post)

Lipie de casă umplută cu o pastă cremoasă de năut și felii de ardei gras copt, o gustare pe cât de aspectuoasă, pe atât de gustoasă. Nu-i zi de sărbătoare să nu așez pe platoul cu aperitive felii de ruladă cu hummus și ardei, nu din alte motive decât că se prepară deosebit de simplu și sunt primele care se evaporă de pe platoul mai sus menționat. O gustare simplă, rapidă, nutritivă și absolut delicioasă!

Ingrediente (pentru 2 rulade):

  • 2 lipii mexicane (tortilla)
  • 1 ardei roșu
  • 1 lingură de chives (ceapa ciorii) tocat

pentru hummus:

  • 1 conservă de năut (400g)
  • 1 lingură tahini (15g) – preparat după rețeta aceasta
  • 2 linguri suc de lămâie (30ml)
  • 3 linguri ulei de măsline (45ml)
  • 1 – 2 linguri apă (15-30ml)
  • ¼ linguriță chimion (chimion, nu chimen – sunt două condimente diferite; în lb. engleză: chimion = cumin, chimen = caraway)
  • 1/8 linguriță fulgi de chili
  • 1 cățel de usturoi
  • sare după gust



Mod de preparare:

  1. Ardeiul gras. Am lust un disc de metal și l-am așezat pe ochiul cel mare aragazului. Am așezat ardeiul și l-am copt pe toate părțile, având grijă să îl înnegresc uniform. L-am așezat într-o oală mică de sosuri și l-am acoperit cu un capac pentru a face condens (în felul acesta fiindu-mi mult mai ușor să-l curăț). După 10 minute am decojit ardeiul, i-am înlăturat cotorul și semințele, l-am clătit și l-am uscat cu un prosop de hârtie, după care l-am tăiat în fâsii late de 1 deget.
  2. Hummus. Am strecurat boabele de năut cu ajutorul unei strecurătoare, după care le-am clătit sub jetul de apă. Am luat câte 8 – 10 boabe și le-am frecat între palme pentru a le înlătura cojile – pasul acesta este opțional, dar contribuie la obținerea unui hummus mai cremos.
  3. Am așezat pasta de susan (tahini) și sucul de lămâie în vasul robotului de bucătărie și am mixat până când am obținut o emulsie.
  4. Cu robotul pornit, am turnat prima lingură de ulei și am mixat. Am procedat la fel și cu celelalte 2 linguri. În acest moment amestecul avea consistența unei maioneze.
  5. Am adăugat năutul decorticat și am mixat timp de un minut, până când a rezultat o pastă neomogenă.
  6. Am adăugat condimentele (chimion, fulgi de chili și sare). Am mixat hummusul, adăugând apă până când am ajuns la consistența dorită.
  7. Asamblarea lipiei. Am luat cele 2 lipii și le-am așezat pe fiecare pe câte un pătrat de hârtie de copt (pentru a-mi fi mai ușor la rulare). Am împărțit hummusul obținut între cele 2 lipii. Am luat prima lipie și i-am distribuit uniform hummusul pe suprafața sa. Pe o margine a lipiei am așezat jumătate dintre feliile de ardei și le-am garnisit cu o jumătate de lingură de chives tocat.
  8. Rularea lipiei. Pornind dinspre partea cu ardeii copți și folosindu-mă de hârtia de copt, am început să rulez lipia cât mai strâns. Am procedat la fel și cu cea de-a doua lipie, după care le-am învelit pe fiecare în câte un pătrat de hârtie de copt. Am refrigerat ruladele pentru 1 oră înainte de a le tăia.
  9. Servire și resturi alimentare. Am feliat rulada și am servit-o. În cazul în care rămân resturi de ruladă, acestea se păstrează foarte bine până la 2 zile în frigider, învelite în folie de prospețime.

Paste cu sos cremos de ardei copți (vegan / de post)

Cremoase, aromate și picante, aceste paste cu sos catifelat de ardei copt sunt alegerea perfectă atunci când timpul nu mi-e prieten. Cu un pic de organizare, treaba-i gata în nici jumătate de ceas. Cât timp fierbe apa pentru paste, coc ardeii, cât timp fierb pastele, prepar sosul. Pipele rigate, acele paste cilindrice curbate, se împacă de minune cu sosul meu cremos. Odată amestecate cu sosul, acestea îl captează în interiorul lor, așa că mă bucur de sosul acela fin și onctuos la fiecare înghițitură. O nebunie curată, ce să mai…

 

Ingrediente (pentru 4 porții):

pentru sos:

  • 2 ardei grași roșii (2 X 130g)
  • 360ml lapte de migdale
  • 1 ceapă roșie (100g)
  • 4 căței de usturoi
  • 3 linguri de drojdie inactivă (25g)
  • 1 ½ lingură amidon (15g)
  • 3 linguri ulei de măsline (45ml)
  • 1 ardei iute “ochi de pasăre” uscat (sau 1/2 de ardei pentru o iuțeală mai discretă)
  • sare și piper după gust

 

pentru servire:

  • 350g paste pipe rigate
  • frunze de busuioc proaspăt
  • drojdie inactivă

 

Mod de preparare:

  1. Paste. Am luat o oală medie și am umplut-o cu 2l de apă. Am acoperit-o cu un capac și am așteptat să fiarbă apa. Când apa a început să clocotească am adăugat 1 lingură de sare și pastele. Am fiert pastele conform instrucțiunilor de pe ambalaj.
  2. Coacerea ardeilor. În timp ce pastele fierbeau m-am ocupat de ardei. Am lust un disc de metal și l-am așezat pe ochiul cel mare aragazului. Am așezat ardeiul și l-am copt pe toate părțile, având grijă să îl înnegresc uniform. L-am așezat într-o oală mică de sosuri și l-am acoperit cu un capac pentru a face condens (în felul acesta fiindu-mi mult mai ușor să-l curăț). Am procedat exact la fel cu cel de-al doilea ardei.
  3. Decojirea ardeilor. Am decojit amândoi ardeii, le-am înlăturat cotorul și semințele, i-am clătit și i-am uscat cu un prosop de hârtie.
  4. Ceapa și usturoiul. Am decojit ceapa și am tăiat-o rondele. Am decojit usturoiul.
  5. Prepararea sosului. În vasul unui blender am mixat laptele împreună cu ceapa, usturoiul și ardeiul iute. Am adăugat ardeii copți, uleiul de măsline, amidonul și fulgii de drojdie inactivă.
  6. Fierberea sosului. Am turnat sosul într-o oală și l-am fiert la foc mic-mediu până când s-a îngroșat (vreo 7 minute).
  7. Asamblare & servire. Am turnat sosul peste pastele fierte și scurse, după care am amestecat energic. Am servit pastele cu sos de ardei copt în boluri; am presărat fulgi de drojdie inactivă și panglici de busuioc.

Sursa de inspirație: www.minimalistbaker.com


 

Salată de broccoli (vegan / de post)

 

Fac parte din categoria celor care iubesc broccoliul. Îmi place gustul lui, îmi place textura lui, îmi place versatilitatea lui. Una dintre cele mai simple si, totodată, gustoase rețete cu broccoli e această salată fină și catifelată. E o salată cremoasă, numai bună de întins pe pâine și savurat pe nerăsuflate. E o salată consistentă, aromată, de un verde aproape hipnotic.

Acest preparat e o metodă minunată de a nu risipi tulpina broccoliului. Aceasta se curăță și se fierbe împreună cu inflorescențele. Pe lângă toate acestea, salata noastră delicioasă nu are ingrediente de origine animale, ceea ce o face perfectă în perioada postului.

Ingrediente (pentru 6 porții):

  • 500g broccoli
  • 1/2 avocado copt
  • 2 linguri drojdie inactivă (sau drojdie nutritivă)
  • 1 cățel de usturoi
  • 1 linguriță chives tocat (cepșoară sau ceapa ciorii)
  • 1 lingură suc de lămâie
  • 1/8 linguriță pudră de chili
  • sare după gust

Mod de preparare:

  1. Am umplut cu apă o oală pentru sosuri, am acoperit oala cu un capac și am pus apa la fiert.
  2. Am spălat broccoliul. Cu un peeler de legume am curățat tulpina de partea fibroasă (poză). Am împărțit inflorescența în buchețele iar tulpina am tăiat-o în bucățele (poză).
  3. Când apa a început să fiarbă am adăugat 1 lingură de sare. Am adăugat broccoliul și l-am fiert timp de 8 minute (timpul de gătire depinde de dimensiunea bucăților, ele sunt fierte atunci când tulpina se înmoaie, fără să-și piardă forma). Între timp am pregătit un vas cu apă rece în care am adăugat vreo 10 cuburi de gheață. După cele 8 minute am strecurat broccoliul și l-am așezat rapid în bolul cu apă foarte rece. După 2 minute l-am strecurat și l-am refrigerat pentru 20 de minute.
  4. După 20 de minute l-am așezat în vasul unui robot de bucătărie și am mixat până când am obținut o cremă densă.
  5. Am adăugat restul ingredientelor (avocado, drojdie inactivă, usturoi, chives, suc de lămâie, chili și sare) și am mixat până la omogenizare. Am așezat salata într-un bol și am refrigerat-o până în momentul servirii.

Ouă de prepeliță rumenite la grill cu susan dulce-sărat

Ouă de prepeliță marinate în sos de soia, rumenite pe grătar, servite alături de o pudră de susan, sare și zahăr brun – cel mai bun aperitiv cu ouă de prepeliță pe care l-am preparat vreodată. Având în vedere curiozitatea mea gastronomică sâcâitoare și faptul că nu duc niciodată lipsă de ouă de prepeliță, extrem de des decopăr preparate noi, pe care le includ în dietă doar dacă sunt într-adevăr memorabile. Această rețetă cu ouă de prepeliță satisface cu brio această condiție. Pe lângă faptul că sunt aspectuoase, sunt și incredibil de aromate, iar tehnica lor de preparare nu-i deloc complicată.

Ingrediente (pentru 4 porții):

  • 24 ouă de prepeliță
  • 2 linguri sos de soia
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 1 lingură semințe de susan
  • 1/4 linguriță sare
  • 1/4 linguriță zahăr Muscovado
  • 1/8 linguriță pudră de chili

Mod de preparare:

  1. Am umplut cu apă o oală pentru sosuri, am acoperit oala cu un capac și am pus apa la fiert. Când apa a început să fiarbă, am adăugat ouăle de prepeliță și am fiert ouăle timp de 2 minute (pentru a păstra gălbenușul lichid). Le-am scos într-un bol cu apă rece (cu gheață), le-am lăsat să se tempereze timp de vreo 5 minute, după care le-am decojit cu grijă.
  2. Am luat o pungă și am preparat în ea marinada, amestecând sosul de soia cu uleiul de măsline. Am sigilat punga și am agitat-o până când ingredientele s-au omogenizat.
  3. Am clătit ouăle de prepeliță, le-am strecurat și le-am așezat în pungă. Am sigilat punga, am agitat conținutul pentru a distribui marinada uniform, după care am lăsat ouăle deoparte pentru 30 de minute.
  4. Între timp am rumenit semințele de susan într-o tigaie de fontă. Le-am lăsat să se răcească, după care le-am așezat într-un mojar alături de sare, zahăr și chili. Am măcinat semințele în mojar până când am obținut un amestec grunjos.
  5. Am încălzit o tigaie grill la foc mediu mare. Am strecurat ouăle de prepeliță (pentru a elimina marinada), le-am așezat pe grătarul încins și le-am rumenit timp de 20 -30 de secunde. După ce s-au rumenit, le-am întors cu o spatulă pentru a prinde culoare pe toate părțile.
  6. Am așezat ouăle pe un platou și le-am servit calde, pudrate generos cu amestecul de susan.

Sursa de inspirație: www.ottolenghi.co.uk








Spaghetti din zucchini cu sos marinara – Zoodles alla Marinara (Raw Vegan)



Pastele acestea sunt minunate din patru motive mari și late (hop și rima):

  1. sunt un deliciu raw vegan, adică se prepară fără cuptor / grill / mașină de gătit, un detaliu binevenit pe canicula aceasta care încă nu dă semne de astâmpărare
  2. nefiind preparate termic, sunt o metodă excelentă de a introduce nutrienți în dietă
  3. toată treaba, de la culesul roșiei, până la așezarea nelipsitei frunze de busuioc nu durează mai mult de 15 minute
  4. august fiind, s-au copt și roșiile de grădină care dau preparatului o savoare aparte

Spiralizatorul de legume își face treaba absolut ireproșabil și ușurează munca teribil, dar dacă ai un pic de timp liber la dispoziție, el poate fi înlocuit cu un fund de lemn și un cuțit ascuțit. Dovlecelul se taie în felii late de jumătate de centimetru, după care fiecare felie se taie pe lung, în tăiței cu lățimea tot de o jumătate de centimetru. Nu spun că nu-i o treabă laborioasă, dar lipsa spiralizatorului nu m-a împiedicat niciodată să mă bucur de spaghetti de zucchini proaspete, delicioase și sănătoase. Continuă să citești Spaghetti din zucchini cu sos marinara – Zoodles alla Marinara (Raw Vegan)

Shakshuka (ouă poșate în sos de roșii)



Shakshuka este un preparat nord-african absolut delicios. Sub acest nume adorabil se ascund niște ouă poșate într-un sos luxuriant de roșii. Shakshuka se servește în general la micul dejun, împreună cu lipii (pita), dar poate fi servit și la prânz sau cină. O tigaie, ulei de măsline, ceapă, ardei, usturoi, chimion și paprika. Sos de roșii. Cinci ouă poșate vreo cinci minute. Frumusețea acestui preparat este faptul că toată poezia se desfășoară într-o singură tigaie, n-ai nevoie de alte oale și ulcele.

Îmi place shakshuka pentru că:

  • e un preparat ușor de făcut, aromat, savuros, sănătos și bogat în proteine
  • e un preparat perfect pentru diminețile de week-end
  • se prepară în vreo 20 de minute
  • se prepară într-o singură tigaie
  • are o rusticitate debordantă

Continuă să citești Shakshuka (ouă poșate în sos de roșii)

Salată de ouă de prepeliță


De o vreme bună experimentez foarte mult în ceea ce privește ouăle de prepeliță, le includ aproape zilnic în meniu, la mic dejun, prânz sau cină, ca aperitiv, fel principal sau desert. Sunt foarte versatile, sunt nutritive și se mai și gătesc cât ai zice pește.

Salata de ouă de prepeliță e absolut delicioasă. Se prepară în vreo 20 de minute, e extrem de catifelată, grație maionezei făcute în casă și e o veritabilă simfonie de texturi și arome. Nu există termen de comparație între maioneza făcută în casă și cea din comerț, maioneza de casă e mult superioară, atât din punct de vedere nutritiv, cât și al gustului. Drăgălașele ouă de prepeliță, fierte în prealabil vreo 3 minute, se împrietenesc într-un bol cu ceapă verde, tije de țelină, castraveți murați (și ei preparați în casă, bineînțeles). Puțin muștar, pătrunjel, coajă de lămâie și chili. Și un pic de maioneză, sare și piper. O chiflă integrală tăiată-n două. Simplu de tot și bun rău! Continuă să citești Salată de ouă de prepeliță

Supă-cremă de dovleac (vegan / de post)

pumpkin-soup-up

Supa-cremă de dovleac e printre supele mele preferate. Știu că afirm același lucru despre fiecare supă pe care o prezint, la fel cum știu că tare s-ar putea să am o problemă de adicție. N-aș numi-o problemă, totuși. Mai degrabă i-aș spune o afinitate declarată pentru tot ce-i sănătos, savuros și hidratant.

Din punct de vedere dovlecesc, anul acesta a fost unul foarte productiv. Dacă anul trecut, după atâta muncă asiduă, m-am ales cu două tentative leșinate de dovlecei, anul acesta am rupt gura târgului (ca s-o menținem în același registru stilistic) și m-am ales cu niște giganți de d-abia-i țin în brațe. Și mari, și mulți, și gustoși! Sunt atât de frumoși încât mi-e și milă să-i sacrific. Dar în momentele de milă acută îmi aduc aminte cât sunt de gustoși, așa că prind curaj ca prin minune și trec la treabă. Continuă să citești Supă-cremă de dovleac (vegan / de post)

Sos de ardei iute dulce-acrișor (vegan / de post)

 

chili

chili-sauce-jars

Sosul de chili e o chestie divină! E un sos vegan dulce-acrișor, care se prepară din trei ingrediente (chili, oțet de mere și zahăr), toate la-ndemână și toate relativ necostisitoare. Sosul acesta are capacitatea de a transforma orice fel de mâncare în ceva sublim. E delicios cu legume sau brânzeturi, cu omlete sau pâine cu ou, cu paste, cu orez, în burgeri sau sandwich-uri. Atât de mult îmi place de dumnealui, încât aș fi în stare să-l servesc și cu tort de ciocolată, tarte de fructe sau cu te miri ce alte deserturi, atât doar că mă descurajează usturoiul din compoziție.

E un sos dens, are consistența unei dulceți de fructe, iar culoarea este una vibrantă. E dulce-acrișor, parfumat, aromat și picant. Se prepară extrem de rapid, iar ținut în frigider, rezistă până la două luni (dacă borcanul cu dulceață sterilizează prin fierbere, preparartul va rezista mult și bine în cămară). Teoretic. Practic, o să termini ditamai borcanul în maxim 2 săptămâni. Pe cuvânt! Sosul de chili e o minunăție! Continuă să citești Sos de ardei iute dulce-acrișor (vegan / de post)

Salată de pepene galben

Salad

Melon balls

Melon salad

Salata aceasta este o reinterpretare a clasicului “Prosciutto e Melone”, un aperitiv italian extrem de popular. Jambonul și pepenele galben merg nemaipomenit împreună, dulceața pepenelui fiind echilibrată de gustul sărat al jambonului, rezultând un preparat pe cât de simplu, pe atât de complex. Eu am integrat aceste două elemente într-o salată de vară răcoritoare, aromată și foarte consistentă. I-am adăugat preparatului roșii cherry proaspete, felii crocante de castraveți și bucățele fine de mozarella, pe care le-am îmbrăcat într-un dressing simplu, pe bază de ulei, zeamă de lămâie și șalotă. Mai simplu de atât nici că se poate! Continuă să citești Salată de pepene galben