Chifle pentru burger (vegan / de post)


Mi-ar fi imposibil să descriu în cuvinte cât de bune sunt chiflele acestea. Din punctul meu de vedere sunt chiflele perfecte; au un gust nemaipomenit, un miros rupt din basme, o coajă moale și aromată și un miez incredibil de elastic. N-oi fi eu vreo mare devoratoare de pâine, dar ori de câte ori le prepar, nu mă pot opri din mâncat. Atât sunt de bune încât mi-e greu să cred că există vreo persoană care s-ar putea opri după prima chiflă. Sunt pur și simplu demențiale. Și-ți mai spun un mic secret: sunt de post. Over and out.



Ingrediente (pentru 20 de chifle):

  • 450g făină alba tip 650 + alte 50g pentru frământat
  • 120ml apă
  • 120ml lapte vegetal (eu am folosit lapte de migdale)
  • 2 linguri zahăr brun
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 1 plic de drojdie uscată
  • 1 linguriță și jumătate de sare
  • înlocuitor de ou* : 1 ligură de semințe de in sfărâmate + 3 linguri apă

pentru decorarea chiflelor:

  • 2 linguri lapte vegetal
  • ½ linguriță zahăr brun
  • 2linguri semințe de susan

Mod de prepapare:

  1. Prepararea înlocuitorului de ou. Am așezat 1 lingură de semințe de in în mojar și le-am sfărâmat energic cu ajutorul unui pistil. Am așezat pudra astfel obținută într-o ceașcă și am acoperit-o cu 3 linguri de apă. Am lăsat amestecul deoparte timp de 5 minute. După ce s-au scurs cele 5 minute, am observat că amestecul devenise gelatinos.
  2. Activarea drojdiei. Într-o cratiță mica am încălzit apa și laptele de migdale până au ajuns la 36 – 38°C. Am adăugat zahărul și drojdia și am lăsat oala deoparte pentru 5 minute. După cele 5 minute, drojdia se activase și amestecul era foarte spumos la suprafață.
  3. Cernerea făinii. Într-un bol încăpător am cernut făina. Am făcut o adâncitură în mijlocul făinii și am adăugat lichidul din bol (apa + lapte + zahărul + drojdia). Am adăugat uleiul și semințele de in hidratate și am amestecat cu o furculiță.
  4. Sarea. În acest moment am adăugat sarea, după care am continuat să amestec cu mâinie până am format o bilă lipicioasă de aluat. Ultimul ingredient pe care îl adaug unui aluat este sarea. Daca e adaugată la început, aceasta interferează cu drojdia iar aluatul nu va crește la fel de bine.
  5. Frământare. Am mutat aluatul lipicios pe blatul de lucru pudrat cu 1/2 de lingură de făină și am început să-l frământ energic. Aluatul se lipea de blatul de lucru, așa că m-am folosit de o racletă pentru aluat pentru a-l dezlipi. De fiecare dată când mi se părea că aluatul se lipește prea tare de mâini, îl pudram cu făina rămasă. Am continuat să îl frământ până când a devenit suplu și elastic.
  6. Dospirea aluatului. Am uns bolul cu 1 linguriță de ulei și am așezat aluatul în bol. Am acoperit bolul cu folie de prospețime peste care am așezat un prosop curat. Am așezat aluatul la dospit într-un loc cald până și-a dublat volumul (aproximativ o oră).
  7. Modelare. Am încălzit cuptorul la 400°F/204°C (treapta 6). Cu ajutorul racletei am împărțit aluatul în 20 bucăți (pentru un plus de siguranță bucățile de aluat se pot cântări). Am luat o bucată de aluat și i-am dat o formă sferică.
  8. Dospirea chiflelor. Am așezat chiflele pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și le-am mai lăsat vreo 30 minute la dospit, acoperite cu același prosop.
  9. Decor. Am amestecat cele 2 linguri de lapte cu zahărul rămas și am încălzit amestecul. Am uns fiecare chiflă cu lichidul călduț, după care am decorat fiecare chiflă cu semințe de susan negru.
  10. Coacere. După cele 30 minute le-am copt în partea din mijloc a cuptorului timp de vreo 20 minute, atât cât să se rumenească uniform și să înmiresmeze toată bucătăria. Le-am scos din cuptor, le-am așezat pe un suport de sârmă și le-am lăsat să se răcească înainte de a le servi.



Notă:

  1. Pentru a obține miezul acela elastic specific pâinii care are în componență ou, în această rețetă am înlocuit oul cu semințe de in. Pentru a obține echivalentul unui ou am sfărâmat 1lingură de semințe de in și le-am amestecat cu 3 linguri de apă.  

Sursa de inspirație: www.thehealthyfamilyandhome.com



Chifle rapide




Întotdeuna am preferat chiflele în detrimentul pâinii, din 2 motive mari și late:

  1. Fac parte din categoria oamenilor care preferă coaja și nu miezul, iar in cazul chiflelor, cantitatea de coaja raportată la miez e satisfăcătoare.
  2. Sunt incapabilă să tai o felie decentă de pâine. Întotdeuna o tai strâmb. Întotdeauna. Iar dacă am de tăiat mai multe felii… acolo să vezi distracție.

Din punctul meu de vedere, chiflele acestea sunt chiflele perfecte. Sunt extrem de ușor de preparat, au un miez incredibil de pufos și o coajă crocantă. Sunt foarte versatile, sunt delicioase în compania supelor-cremă sau a tocănițelor și sunt nemaipomenite ca bază pentru sandwich ori hamburger. Și partea cea mai interesantă e că se pregătesc în 50-60 de minuțele.

Chifle (8 bucăți)

Ingrediente:

  • 250g de făină albă + 10g (pentru frământat)
  • 25g ou bătut – 1/2 ou
  • ¼ linguriță sare
  • 120ml apă “ca de pâine” (între 36-38°C)
  • 35ml ulei de măsline
  • 15g zahăr granulat (eu am folosit zahăr brun)
  • 7g drojdie uscată activă (1 plic)

    Mod de preparare:

    1. Am încălzit cuptorul la 400°F/204°C (treapta 6).
    2. Într-un bol am amestecat apa, uleiul, zahărul și drojdia și am lăsat bolul deoparte pentru 10 minute. După cele 10 minute, drojdia se activase și amestecul era foarte spumos la suprafață (poză).
    3. Într-un bol încăpător am cernut făina.
    4. Am făcut o adâncitură în mijlocul făinii și am adăugat lichidul din bol (apa + uleiul + zahărul + drojdia). Am adăugat ½ din oul bătut și am amestecat cu o spatulă de lemn.
    5. În acest moment am adăugat sarea, după care am continuat să amestec cu spatula de lemn până am format o bilă lipicioasă de aluat. Ultimul ingredient pe care îl adaug unui aluat este sarea. Daca e adaugată la început, aceasta interferă cu drojdia iar aluatul nu va crește la fel de bine.
    6. Am mutat aluatul lipicios pe blatul de lucru pudrat cu 1/2 de lingură de făină și l-am frământat energic timp de 2 – 3 minute.
    7. Cu un cuțit ascuțit am împărțit aluatul în 8 bucăți. Am luat o bucată de aluat și i-am dat o formă sferică.
    8.  Am așezat chiflele pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și le-am mai lăsat vreo 20 minute la dospit, acoperite.
    9. După cele 20 minute le-am copt în partea din mijloc a cuptorului timp de vreo 13 minute, atât cât să se rumenească uniform și să înmiresmeze toată bucătăria.

    Sursa de inspirație: www.kitchemeetsgirl.com

Hummus cu leurdă (vegan / de post)



Hummusul este o pastă de năut absolut minunată, consistentă și catifelată, cu o aromă plăcută de susan. Este un preparat vegan (de post) bogat în proteine, foarte ușor de pregătit și extrem de delicios. Am încercat o sumedenie de variante de hummus de-a lungul timpului și m-am jucat atât cu ingredientele, cât și cu tehnicile care stau la baza preparării sale. Pentru a obține un hummus ireal de mătăsos, recurg de fiecare dată la aceleași două trucuri. În primul rând decojesc boabele de năut, le înlătur pielițele cu ajutorul degetelor, după care le adaug în robotul de bucătărie. Al doilea truc este acela de a începe hummusul printr-o emulsie, printr-o “maioneză” formată din tahini, suc de lime și ulei de măsline turnat în fir subțire. Aceste 2 detalii fac diferența dintre un hummus gustos si un hummus divin.

Varianta pe care ți-o propun este una nemaipomenit de catifelată, aromată și colorată: hummus cu leurdă. Minunata leurdă, cu gustul ei plăcut de usturoi, este și un ingredient nutritiv, bogat în carotenoizi, Vit A, Vit C și complex de vit B. Consumată crudă, leurda poate avea un gust prea agresiv, prea ierbos pentru unele papile gustative, așa că prefer să o blanșez înainte de a o folosi. Hai să purcedem, zic!

Ingrediente (pentru 4 porții):

  • 1 conservă de năut (400g)
  • 50g leurdă
  • 1 lingură tahini (15g) – preparat după rețeta aceasta
  • 2 linguri suc de lime (30ml)
  • 3 linguri ulei de măsline (45ml)
  • 1 – 2 linguri apă (15-30ml)
  • ¼ linguriță chimion (chimion, nu chimen – sunt două condimente diferite; în lb. engleză: chimion = cumin, chimen = caraway)
  • 1/8 linguriță fulgi de chili
  • sare după gust

Mod de preparare:

  1. Am blanșat leurda. Am pus la fiert 1l de apă. Am spălat frunzele de leurdă și le-am tăiat codițele fibroase. Când apa a început să fiarbă am adăugat leurda, am redus focul la minimum și am opărit-o pentru 40 de secunde. Între timp am pregătit un vas cu apă rece în care am adăugat vreo 10 cuburi de gheață. După cele 40 de secunde am strecurat leurda și am așezat-o rapid în bolul cu apă foarte rece. După ce leurda s-a răcit complet am strecurat-o și am stors-o de excesul de apă cu ajutorul mâinilor.
  2. M-am ocupat de năut. Am strecurat boabele de năut cu ajutorul unei strecurătoare, după care le-am clătit sub jetul de apă. Am luat câte 8 – 10 boabe și le-am frecat între palme pentru a le înlătura cojile – pasul acesta este opțional, dar contribuie la obținerea unui hummus mai cremos.
  3. Am așezat pasta de susan (tahini) și sucul de lime în vasul robotului de bucătărie și am mixat până când am obținut o emulsie (poză).
  4. Cu robotul pornit, am turnat prima lingură de ulei și am mixat. Am procedat la fel și cu celelalte 2 linguri. În acest moment amestecul avea consistența unei maioneze (poză).
  5. Am adăugat năutul decorticat și am mixat timp de un minut, până când a rezultat o pastă.
  6. Am adăugat leurda blanșată (și mărunțită) și condimentele (chimion, fulgi de chili și sare) pe care le-am sfărâmat într-un mojar în prealabil. Am mixat hummusul, adăugând apă până când am ajuns la consistența dorită.
  7. Am servit hummusul cu chifle făcute în casă, ceapă verde și ridichi.





    Sursa de inspirație: www.inspiredtaste.net

Trippa alla Romana

Tripa - pecorino romanoTripe - eatingTrippa alla Romana
Chiar nu pot să înțeleg de ce evită lumea burta de vită. Curățată adecvat și gătită decent, această materie primă, umilă în esență, poate să se transforme într-un preparat extrem de savuros. Pe lângă că e ieftină ca braga, burta de vită este bogată în proteine enzime și vitamine. Continuă să citești Trippa alla Romana