Supă de roșii cu cârnați și ouă poșate



Supa de roșii cu cârnați și ouă poșate, o supă pe cât de rustică, pe atât de gustoasă. E supa copilăriei mele, e supa dimineților cu „roșu-n gât”, e supa de dinainte de teme și supa zilelor dulci de vacanță. E o supă a contrastelor, sucul de roșii parfumat cu busuioc proaspăt se împletește cu aroma cârnatului afumat, iar geometria perfectă a lășcuțelor de casă întregește frumusețea imperfectă a oului poșat.

Îmi place supa de roșii cu cârnați și ouă poșate pentru că:

  • e pur și simplu delicioasă, e consistentă și parfumată
  • e gata în 30 de minute
  • se prepară, practic, singură
  • presupune vreo 5 ingrediente, toate la-ndemână
  • merge nemaipomenit pe tot parcursul anului

Continuă să citești Supă de roșii cu cârnați și ouă poșate

Ouă scoțiene



Ouăle scoțiene nu sunt nimic altceva decât niște ouă fierte învelite într-un strat de cârnați, date prin pesmet, iar apoi gătite. Pentru acest preparat, mie-mi place să folosesc ouă de prepeliță, în felul acesta mingile de cârnați vor fi mititele, dar la fel de bine se pot folosi și ouă de găină sau rață. Ouăle scoțiene se pot servi atât calde (fel principal, alături de orez, paste sau legume), cât și reci (aperitiv). Eu prefer să le servesc ca și aperitiv rece pentru că nu sunt numai delicioase, ci și drăgălașe foc.

Tot secretul acestui preparat (evident, din punctul meu de vedere) e ca ouăle de prepeliță să fie fierte nu mai mult de 2 minute și jumătate, pentru ca gălbenușul să rămână semi-lichid, catifelat și onctuos și să curgă atunci când tai ouăle scoțiene în jumătate.

Îmi plac ouăle scoțiene pentru că:

  • sunt extrem de ușor de preparat, fiind gata în mai puțin de jumătate de oră
  • sunt delicioase și aromate
  • contrastul dintre crusta crocantă și miezul onctuos e pur și simplu divin
  • sunt adorabile
  • sunt consistente

Continuă să citești Ouă scoțiene