Îmi plac tare mult merele coapte. Au gust de nopți răcoroase de toamnă. Și de foșnitul aproape hipnotic al frunzelor căzute. Și de bruma matinală de octombrie. Au gust de copilărie. Merele coapte sunt delicioase prin simplitatea lor, sunt perfecte prin echilibrul divin între dulceața și aciditatea lor. Merele coapte sunt și cel mai simplu desert din lume, asta dacă nu includem în această categorie Nutella cu pâine (sper că ai înțeles că sunt genul de persoană care consumă Nutella cu pâine, nu pâine cu Nutella), sunt atât de elementare încât și un copil le-ar putea prepara fără prea mari bătăi de cap.
M-am trezit azi dimineață cu un dor nebun de mere coapte, așa că am luat frumușel niște mere roșii dulci-acrișoare (mere locale, cum altfel), le-am scobit cu ajutorul unei noisette, lucru pe care-l puteam executa la fel de bine și cu un cuțit de legume și le-am umplut cu un amestec caramelos și vanilat de fulgi de ovăz, curmale și zahăr brun. Le-am garnisit cu câte o bucățică de ulei de cocos în stare solidă (și untul nostru clasic ar fi funcționat la fel de bine) și le-am lăsat să se împrieteneacă la cuptor, timp de vreo jumătate bună de ceas. A rezultat o minune de desert!
Ingrediente (pentru 4 porții):
- 4 mere mari (pentru copt prefer merele noastre roșii-gălbui dulci-acrișoare sau merele verzi de tip Granny Smith)
- 70g fulgi de ovăz
- 50g curmale fără sâmburi
- 2-3 linguri de zahăr brun Muscovado
- 1 linguriță extract de vanilie
- un vârf de cuțit de scorțișoară (eu de regulă folosesc ¼ de linguriță)
- un vârf de cuțit de sare de mare
- 1 lingură de ulei de cocos în stare solidă
- 4-6 linguri de apă
Mod de preparare:
- Am preîncălzit cuptorul la 190°C / 375°F (treapta 5).
- Am tocat fin curmalele (poză).
- Am amestecat curmalele tocate cu fulgii de ovăz, zahărul brun, vanilia, scorțișoara și sarea.
- Am scobit merele cu ajutorul unei noisette (instrumentul acela cu care se obțin mingiuțele de pepene), începând cu partea cu codița. Am scos sâmburii și o parte din pulpa mărului, dar am lăsat un perete inferior gros de vreo 2-3 cm, pentru a nu se scurge umplutura în tavă (poză).
- Am umplut fiecare măr cu câte 5-6 lingurițe de amestec, presând ușor umplutura în interiorul cavității mărului după primele 3 linguri.
- Am luat o tavă ceramică mică și am umplut-o cu un deget de apă (vreo 4 linguri). Am așezat merele umplute în tavă și le-am garnisit cu câte un sfert de lingură de ulei de cocos. Am introdus tava în cuptor și am copt merele (neacoperite) pentru 30 de minute (timpul de coacere depinde de tipul și de dimensiunea mărului). Erau gata când s-au înmuiat iar fulgii de ovăz de la suprafață s-au rumenit.
- Le-am servit calde, stropite cu câte o lingură din sucul lăsat de ele în tavă.Sursa de inspirație: www.thekitchn.com