Unul dintre cele mai cunoscute sosuri italiene este pesto alla genovese, un sos
obținut prin mixarea a cinci ingrediente: frunze de busuioc, ulei de măsline, usturoi, muguri de pin și brânză (un amestec de Parmigiano Reggiano și Pecorino Romano). Metoda tradițională de a face pesto presupune strivirea ingredientelor mai sus menționate într-un mojar, denumirea sosului provenind de la verbul pestare (= a bate). Pesto-ul genovez are un gust grozav, nu-i deloc un sos timid ori delicat, având o mulțime de arome puternice care merg minunat împreună.

Deși similare ca gust și consistență, Pesto alla genovese și Pesto genovese sunt două preparate diferite. Denumirea de Pesto genovese o are doar preparatul autentic, cel care conține busuioc, ulei de măsline, muguri de pin, usturoi și brânză. Pentru a i se atribui acest nume, este imperios necesar ca sursa ingredientelor să fie din regiunea Genovei (DOP – denominazione di origine protetta). În schimb denumirea de Pesto alla genovese se referă la un sos preparat în stil genovez, un sos similar celui autentic. Pesto alla genovese poate conține substituente ale ingredientelor mai sus enumerate. Deși respectă rețeta autentică în mare măsură, rețeta de sos de busuioc propusă de mine înlocuiește brânza rasă cu drojdie nutritivă. În felul acesta rețeta devine numai bună în perioada postului.

În mod tradițional, pesto-ul alla genoveze se servește alături de trofie, niște paste lunguiețe (aici le-am servit alături de un pesto de sfeclă și semințe de dovleac), dar nedispunând de pastele cu pricina, m-am văzut nevoită să mă consolez cu o porție generoasă penne integrale. Chiar dacă acest sos se poate prepara cu ajutorul unui robot de bucătărie, eu prefer varianta tradițională. Găsesc pesto-ul preparat într-un mojar mai gustos, aromele se îmbină armonios iar textururile ingredientelor sunt mai omogene. Iar adevăratul motiv e că nu mă chinui ca orbetele să scot sosul dintre lamele robotului de bucătărie. Pe lângă paste, îmi place să servesc acest minunat sos alături de risotto, bruschette, sau ca dressing pentru salate. O minune!

Ingrediente:

⦁ 3 linguri ulei de măsline (75ml)
⦁ 25g frunze de busuioc
⦁ 1 cățel de usturoi
⦁ 1 lingură muguri de pin (10g)
⦁ 1 lingură drojdie inactivă (10g)
⦁ 1/4 lingurițe sare

Mod de preparare:

• Spălarea busuiocului. Am spălat frunzele de busuioc și le-am uscat cu ajutorul unor prosoape de hârtie.
• Usturoi. Am decojit cățelul de usturoi. L-am așezat în mojar, am adăugat sarea și l-am sfărâmat cu ajutorul pistilului prin mișcări de apăsare până când l-am transformat într-o pastă.
• Busuioc. Am adăugat 1/4 din cantitatea de busuioc. Prin mișcări de apăsare atât sus jos, cât și stânga dreapta, am zdorbit frunzele. Am adăugat încă o pătrime din frunze, continuând procesul de zdrobire.
• Ulei de măsline. Am adăugat uleiul de măsline în fir subțire, având grijă să învârt pistilul în mojar.
• Mugurii de pin. Am adăugat mugurii de pin și i-am sfărâmat și pe ei.
• Drojdia inactivă. Am adăugat drojdia inactivă și am continuat să amestec cu pistilul până am incorporat-o în sos.
• Servire & resturi alimentare. Am servit sosul alături de niște penne integrale. Resturile se depozitează într-un borcan închis ermetic și se refrigerează.

Notă

1. Busuiocul se poate înlocui cu frunze de pătrunjel, coriandru, rucola, spanac sau cepșoară. Varza kale sau sparanghelul blanșate ar putea fi două alternative la fel de bune.
2. Deși rețeta autentică include muguri de pin, aceștia pot fi costisitori. Alternative mai economice ar fi: nucile, migdalele, alunele de pădure, arahidele, semințele de dovleac, semințele de floarea soarelui sau susanul. De asemenea se pot utiliza și nucile pecan, fisticul sau nucile de macadamia.
3. Surse de inspirație:
ricette.giallozafferano.it 

www.vegolosi.it

www.ilfattoalimentare.it