Supă-cremă de dovleac (vegan / de post)

pumpkin-soup-up

Supa-cremă de dovleac e printre supele mele preferate. Știu că afirm același lucru despre fiecare supă pe care o prezint, la fel cum știu că tare s-ar putea să am o problemă de adicție. N-aș numi-o problemă, totuși. Mai degrabă i-aș spune o afinitate declarată pentru tot ce-i sănătos, savuros și hidratant.

Din punct de vedere dovlecesc, anul acesta a fost unul foarte productiv. Dacă anul trecut, după atâta muncă asiduă, m-am ales cu două tentative leșinate de dovlecei, anul acesta am rupt gura târgului (ca s-o menținem în același registru stilistic) și m-am ales cu niște giganți de d-abia-i țin în brațe. Și mari, și mulți, și gustoși! Sunt atât de frumoși încât mi-e și milă să-i sacrific. Dar în momentele de milă acută îmi aduc aminte cât sunt de gustoși, așa că prind curaj ca prin minune și trec la treabă.

Supa-cremă de dovleac îmi place pentru că :

  • e nutritivă și consistentă
  • e delicioasă, picantă, dulce-sărată, cu arome subtile de salvie, nucșoară și cocos
  • e densă , delicată și catifelată
  • e vegană, așa că e perfectă pentru zilele de post
  • e extrem de rapidă

Ingrediente (pentru 4 porții):

  • 1,5 kg de dovleac plăcintar (eu am folosit varietarea Musquee de Provence)
  • 0,8 – 1l supă de legume (în funcție de concentrația în apă a dovleacului)
  • 3 linguri ulei de măsline
  • 1 ceapă roșie medie (75g)
  • ½ praz (100g)
  • 1 morcov mare (100g)
  • 1 tijă de apio (50g)
  • 1 ardei iute
  • 3 căței de usturoi
  • 10 frunze de salvie
  • 1 lingură de cimbru proaspăt (tocat)
  • 4 linguri vin roșu demisec
  • 1 lingură de sirop de arțar
  • 100ml lapte de cocos (opțional)
  • ¼ linguriță de nucșoară rasă
  • sare și piper după gust
  • 2 linguri de semințe de dovleac (pentru servire)

    pumpkin

soup-ingredients

chopping-pumpkin

chopped-vegetables

sauted-vegetables

cooked-vegetables

Mod de preparare

  1. Cu un cuțit ascuțit am decojit dovleacul și l-am tăiat în cuburi (am avut 1,2 kg de cuburi de dovleac). Am curățat legumele și le-am mărunțit: ceapa – solzi , morcovul și apio – rondele.
  2. Am despicat prazul pe lungime până în centrul său și l-am clătit pentru a putea înlătura firicelele de nispit din interior, după care l-am tocat rondele. I-am înlăturat semințele ardeiului iute, după care l-am tocat fin. Am zdrobit cățeii de usturoi cu latul lamei cuțitului. I-am decojit, le-am eliminat inimile (porțiunea din mijloc), după care i-am tocat fin.
  3. Într-o oală încăpătoare am încălzit uleiul de măsline la foc mediu. Am pus ceapa la sotat în uleiul încins și am amestecat până a devenit translucidă. Am adăugat prazul, morcovul și apio și le-am călit timp de vreo 5 minute, amestecând din când în când.
  4. Am adăugat salvia, cimbrul, ardeiul iute și usturoiul și am amestecat timp de vreo 30 de seunde. Am stins legumele cu vin și am amestecat până când alcoolul s-a evaporat și lichidul s-a redus la jumătate.
  5. Am adăugat cuburile de dovleac și am acoperit legumele cu supă (eu am folosit cam 900ml supă). Am așteptat ca supa să dea în clocot, am acoperit-o cu un capac, după care am redus focul la minimum. Am fiert supa până când dovleacul s-a înmuiat (25 – 30 de minute).
  6. După ce toate legumele erau fierte, am turnat cu grijă amestecul în vasul unui blender și am pasat supa până când a devenit o cremă catifelată (la fel de bine se putea folosi și un blender vertical).
  7. Am turnat supa-cremă înapoi în oală, am reîncălzit-o, am adăugat siropul de arțar, laptele de cocos și nucșoara și am asezonat cu sare și piper.
  8. Am servit supa în boluri, cu semințe de dovleac pe post de crutoane.

soup

pumpkin-soup

soup-pumpkin-seeds

soup-bowl

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *