Supa de mazăre e supa mea preferată. N-oi fi eu o mare devoratoare de supe/ciorbe, dar de supa de mazăre cu găluște sunt îndrăgostită iremediabil. Mi-e tare dragă, cu atât mai mult cu cât era supa-semnătură a bunicii mele. În luna mai, atunci când mazărea e vedeta sezonului, nu-mi lipsește supa aceasta din frigider nici mie. O prepar dacă nu zilnic, atunci măcar o dată la două zile. Sincer, e singurul preparat pe care l-aș putea consuma în fiecare zi a anului.
E o supă atât de gustoasă și de consistentă, chiar dacă e compusă din vreo 5 ingrediente, toate primăvăratice. Supa, în sine, se prepară extrem de ușor. Se sotează niște legume fragede în ulei de măsline, se acoperă cu apă și se lasă la fiet. Nici prepararea găluștelor de făină nu-i mare filozofie. Primele două, trei se fac mai greu, după care treaba merge ca unsă. Poate că sunt subiectivă, dar supa aceasta e supa perfectă!
Ingrediente (pentru 6 porții):
- 600g mazăre proaspătă
- 2 morcovi tineri
- 1 ceapă verde mare
- 1 legătură de frunze de pătrunjel
- 6 linguri de ulei de măsline
- 2l apă
- sare și piper după gust
pentru găluște:
- Am spălat mazărea și am strecurat-o. Am tocat ceapa, morcovul și pătrunjelul (poză).
- Într-o oală medie am pus la încins uleiul de măsline la foc mic. Am adăugat ceapa tăiată și am amestecat vreo 5 minute, până când s-a înmuiat.
- Am adăugat mazăra, morcovul și frunzele de pătrunjel și am soatat legumele (amestecând din când în când), până când mazărea s-a înmuiat (vreo 15 minute).
- Am adăugat 2l de apă fierbinte, am acoperit oala cu un capac și am lăsat supa să fiarbă timp de vreo 15 de minute.
- După cele 15 de minute am preparat găluștele. Am bătut ouăle împreună cu sarea și am adăugat treptat făina, amestecând încontinuu cu o lingură. Am lăsat amestecul de-o parte pentru vreo 5 minute, după care m-am apucat de modelarea găluștelor.
- Am introdus lingura în supa fierbinte pentru a o-ncălzi. Cu lingura încălzită și umedă am rupt prima gălușcă pe care am pus-o în supa clocotită. Am procedat la fel până când am terminat aluatul.
- Am lăsat găluștele să fiarbă în supă pentru vreo 5 minute, după care am stins focul și am asezonat supa cu sare de mare și piper proaspăt măcinat.