Prăjitura aceasta este alcătuită din două straturi, o bază pufoasă și vanilată și un topping sfărâmicios, cu aromă de unt și scorțișoară. Este o prăjitură pe cât de gustoasă, pe atât de rapidă și ușor de preparat. Eu am servit minunăția aceasta cu o dulceață de struguri și nuci, delicată și parfumată, preparată în timp ce prăjitura stătea cuminte, în cuptor.
Prăjitură sfărâmicioasă (9 porții):
Ingrediente:
- bază:
- 145g făină albă de patiserie
- ¾ linguriță praf de copt
- ¼ linguriță bicarbonat de sodiu
- ¼ linguriță sare
- 70g unt (la tempreratura camerei)
- 100g zahăr tos
- 1 ou (la temperatura camerei)
- 1 linguriță de extract de vanilie
- 60ml lapte
- 60g smântână
- topping:
- 130g făină albă de patiserie
- 55g zahăr brun
- 45g zahăr alb tos
- ¼ linguriță de scorțișoară (½ linguriță – în cazul în care vă împăcați bine cu aroma)
- ¼ linguriță de sare
- 85g unt
Mod de preparare:
- Mai întâi m-am apucat de topping. Am topit untul și l-am amestecat cu zahărul (alb +brun), sarea și scorțișoara. Am adăugat treptat făina și am amestecat până când a rezultat o compoziție omogenă, de consistența nisipului umed (poză). Am avut grijă ca bucățelele de topping să nu depășească dimensiunea boabelor de mazăre, pe cele mai mari spărgându-le între degete. Am lăsat la rece toppingul până m-am ocupat de bază.
- Pentru bază am amestecat primele 4 ingrediente (făina, bicarbonatul de sodiu, praful de copt și sarea) într-un bol. În alt bol am amestecat laptele cu smântâna și extractul de vanilie.
- În al treilea bol, cu ajutorul unui mixer, am amestecat untul cu zahărul până am obținut un amestec cremos (vreo 5 minute). Am adăugat oul și am mixat în continuare până la omogenizare.
- Am adăugat 1/3 din amestecul uscat (făina, bicarbonatul de sodiu, praful de copt și sarea) și am mixat ușor până la omogenizare, după care am adăugat ½ din amestecul umed (lapte, smântână și extract de vanilie) și am mixat. Am repetat pașii până am incorporat atât amestecul uscat, cât și cel umed.
- Am turnat compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt (eu am folosit o tavă de 23×23 cm) și am distribuit toppingul sfărâmicios deasupra, într-un strat uniform.
- Am copt prăjitura în cuptorul preîncălzit la 350°F/175°C (treapta 4) pentru vreo 35 de minute (până a trecut testul scobitorii și stratul de deasupra era auriu).
Dulceață rapidă de struguri, nuci și vin
Ingrediente:
- 500g boabe de stuguri roze
- 50g nuci
- 2 linguri de unt
- 2 linguri de zahăr brun
- 2 linguri de apă
- 4 linguri de vin roșu demi-dulce
- 1 baton de scorțișoară
- 1 lingură de zeamă de lămâie
- ¼ linguriță de sare
Mod de preparare:
- Am tăiat boabele de stuguri în jumătăți și le-am înlăturat semințele.
- Am pus boabele de struguri într-o oală încăpătoare împreună cu nucile, untul, zahărul și scorțișoara. Am pus oala pe aragaz, la foc mic și am amestecat timp de vreo 5 minute, până când zahărul și untul s-au topit.
- Am adăugat vinul și apa și am lăsat strugurii să fiarbă la foc mic, neacoperiți, timp de vreo 20 de minute.
- După cele 20 de minute am scos strugurii într-un bol și am fiert siropul de vin la foc mare, până și-a redus volumul la jumătate (vreo 5 minute).
- Am așezat strugurii și nucile înapoi în oala cu sos și am adăugat sucul de lămâie și sarea.
- Am servi dulceața alături de prăjitura sfărâmicioasă.
Sursa de inspirație: www.cookingclassy.com