Supă-cremă de cartofi

Potato soup - platingPouring potato soup
Îmi plac tare mult cremele de legume. Sunt gustoase, hrănitoare și se prepară foarte simplu. În zilele geroase de iarnă, un bol de supă îți încălzește și trupul și sufletul.

Am ales o supă de cartofi, consistentă și cremoasă. Pentru un plus de gust, legumele le-am fiert în supă de pui și am asezonat toată minunea asta cu condimente în stil Cajun. Acest amestec de condimente este de origine americană și are în componența sa pudră de ceapă și usturoi, oregano, cimbru și piper cayenne. Am servit supa în boluri imense și am presărat bucățele crocante de bacon, avocado, semințe de dovleac și brânză pecorino cu chilli.

Ingrediente:

  • 80g bacon tocat
  • 1 ceapă mare
  • 2 morcovi mari
  • o bucată de țelină (aproximativ 150g)
  • 7 cartofi
  • 100ml de vin alb sec
  • 1 + 1/2 linguriță amestec de condimente în stil Cajun
  • 1 chilli
  • 1 600ml supă de pui (se poate înlocui cu apă + bază pentru mâncăruri)
  • 250ml lapte
  • 2 linguri de făină
  • 100ml smântână pentru gătit (eu am folosit cea cu 23% grăsime)
  • sare și piper după gust
    Potato soup - ingredientsPotato soup - toppingsChopped onion, carrot and celleriac

Mod de preparare:

  1. Am curățat legumele și le-am tocat.
  2. Într-o oală încăpătoare am pus baconul (fără să adaug ulei/unt) și l-am prăjit la foc mare. Când grăsimea din bacon s-a topit și bucățelele au devenit crocante, le-am scos pe un șervet de hârtie.
  3. În oală am adăugat ceapa tăiată solzi și cubulețele de morcov și țelină și le-am călit la foc mediu până când ceapa a devenit translucidă (vreo 5 minute).
  4. După cele 5 minute am adăugat cartofii tăiați cubulețe și am lăsat legumele să se călească încă 5 minute.
  5. Am adăugat amestecul de condimente Cajun, chilli tocat și vinul și am amestecat timp de 2 minute.
  6. Am adăugat supa, am redus focul la minim, am acoperit oala cu un capac și am lăsat legumele să fiarbă vreo 45 de minute.
  7. După cele 45 de minute, într-un bol am amestecat făina și laptele și am turnat amestecul peste legume. Am mai lăsat supa la fiert vreo 10 minute (pentru a se găti făina).
  8. Am luat oala de pe foc și am pasat supa într-un robot de bucătărie.
  9. După ce am obținut consistența dorită, am turnat supa înapoi în oală și am adăugat smântâna, sarea și piperul.
  10. Am servit supa cu următoarele toping-uri: bucățelele crocante de bacon, cuburi de avocado, felii de chilli, chives tocat, semințe de dovleac și bucățele de brânză pecorino cu chilli.
    Potato soup
    Sursă: www.foodnetwork.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *