Salată de valeriană cu ciuperci, struguri și halloumi

Salad - eatingSalad - close up
V-am spus că nu-mi plac salatele și cu alte ocazii, așa că n-are rost s-o mai lungesc. În continuare nu le am la suflet, dar le mănânc strict pentru beneficiile nutritive. Salata aceasta e surprinzător de gustoasă (pentru o adunătură de verdețuri și trei fire de brânză) și se prepară-n doi timpi și trei mișcări. Vedeta acestei salate e brânza halloumi, o brânză cu un punct de topire mai ridicat decât al brânzeturilor obișnuite, ceea ce o face ideală pentru prăjit. E o salată foarte aromată iar consistența brânzei halloumi e pur și simplu adictivă.

Ingrediente (pentru 4 porții):

  • 12 ciuperci champignon
  • 5 linguri de ulei de măsline
  • 3 linguri de suc de lămâie
  • coaja unei lămâi (rasă)
  • 1 linguriță de cimbru tocat
  • ½ linguriță de chilli tocat
  • 1 cățel de usturoi tocat
  • 4 mâini de valeriană
  • 20 de boabe de struguri roze, tăiate în jumătăți
  • 200g de brânză halloumi
  • 40g semințe de dovleac
  • 1/2 ceapă roșie tocată julienne
  • 1 avocado feliat și stropit cu suc de lămâie
  • sare și piper după gust

Mod de preparare:

  1. Mai întâi am marinat ciupercile. Le-am curățat de pământ (cu ajutorul unui șervețel), le-am trecut sub un jet de apă și le-am tăiat în feliuțe groase de 5 mm. Într-un bol încăpător am preparat marinada, amestecând 2 linguri de ulei de măsline cu 2 linguri de suc de lămâie, coaja de lămâie rasă, cimbru, usturoi și chilli. Am așezat ciupercile în bolul cu marinadă și am amestecat pentru a acopri cât mai bine ciupercile cu sos, după care am lăsat bolul la frigider pentru 15 minute (poză).
  2. După ce timpul de marinare s-a scurs, am încins o tigaie antiaderentă și am prăjit ciupercile cam 2 minute pe fiecare parte, fără să mai adaug ulei.
  3. Am feliat brânza halloumi și am uns bucățile cu ulei de măsline, cu ajutorul unei pensule. Am prăjit brânza în aceeași tigaie timp de 2 minute pe fiecare parte (până s-a rumenit).
  4. Am așezat pe o farfurie valeriana, după care am distribuit uniform ciupercile, strugurii, semințele de dovleac, feliile de ceapă, bucățile de avocado și feliile de brânză și am stropit salata cu 2 linguri de ulei de măsline și 1 lingură de suc de lâmâie. Am sezonat cu sare și piper înainte de a o servi.
    Salad - ingredients


Marinated mushrooms
Salad - making ofSalad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *