Cotlete milaneze coapte, sos Aïoli și salată de rucola cu roșii cherry

Plating
Am găsit rețeta perfectă de cotlete milaneze! De ce spun că e perfectă? Pentru că minunățiile acestea au o crustă extrem de aromată și atât de crocantă, încât n-o să-ți vină să crezi că sunt coapte și nu fripe în tigaie.  Carnea, fragedă și suculentă, e îmbrăcată într-o crustă aurie de pesmet făcut în casă, parmezan și cimbru. Din punctul meu de vedere, acesta e prânzul perfect: se prepară rapid, e foarte consistent și pe deasupra mai e și sănătos.

De fiecare dată când gătesc cotlet, îl marinez în prealabil. După foarte multe experiențe (mai mult sau mai puțin plăcute), am ajuns la concluzia că saramura funcționează cel mai bine: frăgezește carnea incredibil de bine și o sărează doar atât cât e nevoie.

Cotlete milaneze (4 porții):

Ingrediente:

  • 600g cotlet de porc
  • 3 felii de pâine integrală veche (de vreo 2 zile)
  • 1 lingură de pesmet din comerț
  • 25g parmezan ras
  • 1 lingură de cimbru proaspăt (tocat)
  • 1 ou
  • ½ linguriță de piper proaspăt măcinat

pentru saramură:

  • 3 + ½ căni de apă
  • 4 linguri de sare
  • 2 linguri de zahăr
  • 2 linguri de oțet
  • 5 fire de cimbru
  • 2 plicuri de ceai (eu am folosit ceai de măr și rodie)

Mod de preparare:

  1. M-am apucat de saramură cu o seară înainte. Într-o oală am amestecat 1 cană de apă cu sarea, zahărul și oțetul. Am pus oala pe foc și am încălzit ingredientele, amestecând din când în când, până s-a dizolvat sarea și zahărul.
  2. Am așezat carnea într-un bol încăpător și am turnat peste ea amestecul de sare și apa rămasă (2 +1/2 căni). Am adăugat firele de cimbru și pliculețele de ceai și am lăsat carnea la rece peste noapte (poză).
  3. După ce timpul de marinare s-a scurs, am scos carnea din lichid și am uscat-o cu un prosop de hârtie.
  4. Am porționat-o în 4 felii, am aplatizat fiecare felie cu ajutorul unui ciocan de carne (poză), după care le-am pudrat cu piper.
  5. Apoi am trecut la prepararea pesmetului. Am luat cele 3 felii de pâine, le-am pus pe o tavă și le-am copt pentru 10 minute în cuptorul preîncălzit la temperatură maximă, având grijă să le întorc pe cealaltă parte după primele 5 minute.
  6. Am sfărâmat pâinea prăjită cu ajutorul unui robot de bucătărie, după care am adăugat în robot cimbrul tocat, parmezanul și pesmetul din comerț. Am pulsat de câteva ori pentru a se mărunți și parmezanul.
  7. Am luat 2 farfurii: în prima am turnat amestecul de pesmet și în a doua am bătut un ou.
  8. Am trecut feliile de carne prin ou și apoi prin pesmet, având grijă să apăs pentru a se lipi crusta de carne. Am scuturat excesul de pesmet și am așezat cotletele pe o tavă tapetată cu hârtie de copt.
  9. Am copt cotletele în cuptorul preîncălzit la 400°F/204°C (treapta 7) pentru 15 minute, după care le-am întors și le-am mai copt timp de 10 minute.

    Pork - brine
    Tenderizing
    Pork chops - ingredients
    PorkDSC_5717

Sos Aïoli (4 porții):

Ingrediente:

  • 1 gălbenuș de ou
  • 1 linguriță de muștar
  • 150 ml + 1 lingură de ulei de măsline
  • 1 linguriță de apă
  • 1 lingură de zeamă de lămâie
  • 1 cățel de usturoi
  • 1/8 linguriță sare
  • 5 boabe de piper

Mod de preparare:

  1. Într-un bol am amestecat gălbenușul cu muștarul, prin mișcări circulare și într-un singur sens, folosindu-mă de o lingură de lemn.
  2. Am adăugat câte o linguriță de ulei de măsline, amestecând încontinuu până ce am terminat uleiul (exact la fel ca și în cazul maionezei clasice).
  3. Folosindu-mă de un mojar, am pisat usturoiul împreună cu sarea, piperul și lingura de ulei rămasă.
  4. Am adăugat peste amestecul de ou usturoiul pisat, lingurița de apă și lingura de suc de lămâie și am amestecat până când am obținut un sos omogen.
    Aioli - ingredients

Aioli sauce
Salată de rucola cu roșii cherry (4 porții):

  • 2 mâini de rucola
  • 10 roșii cherry (tăiate în jumătăți)
  • ¼ ceapă roșie tocată solzi
  • 10 fâșii de parmezan
  • 2 linguri de ulei de măsline
  • 1 lingură de zeamă de lămâie

Mod pe preparare: Pe un platou am așezat ingredientele în ordinea în care le-am enumerat mai sus.Salad

Sursa de inspirație: www.bbcgoodfood.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *