French Toast din pâine integrală

French Toast (frigănele dulci, pâine cu ou, pâine pane sau Pain Perdu) este un preparat absolut divin. În esență, nu-i nimic altceva decât niște felii de pâine veche de-o zi scufundate într-un amestec de ou și lapte aromat cu scorțișoară, prăjite la foc domol în unt, garnisite cu miere și fructe proaspete și savurate la mic dejun. Prepar această minunăție de fiecare dată când mă pricopsesc cu pâine veche pe care parcă nu mă lasă sufletul s-o arunc. Mi se pare fascinat modul în care un ingredient indezirabil, asociat cu alte două trei ingredient banale, se metamorfozează în ceva sublim.

Pentru acest preparat am folosit cam orice tip de pâine, de la cea albă, la cea integrală, focaccia, ciabatta, cozonac, babka sau challah. Cel mai des folosesc pâine integrală veche de două zile, pe care o înmoi într-un amestec de lapte, ou și zahăr brun aromatizat cu vanilie, nucșoară și scorțișoară. Pâinea veche dă preparatului o consistență nemaipomenită; nu-i capăt de țară nici dacă pâinea-i proaspătă, nu-i nevoie să aștepți două zile până când dumneaei catadicsește să se usuce, o poți deshidrata în cuptorul încins timp de vreo 10 minute. Astea fiind spune, hai să ne apucăm de treabă!

Îmi place French Toast pentru că:

  • e un preparat absolut delicios
  • se prepară în 10 – 15 minute
  • e o modalitate perfectă de a recicla o pâine veche
  • e consistent
  • se prepară din ingrediente accesibile

Ingrediente pentru (2 porții):

  • 4 felii de pâine integrală veche de 1 – 2 zile
  • 2 ouă mari (120g)
  • ½ cană lapte (120ml)
  • 2 linguri zahăr brun (26g)
  • ¼ linguriță scorțișoară
  • 1 linguriță extract de vanilie
  • un vârf de cuțit de nucșoară
  • un vârf de cuțit de sare
  • 2 linguri de unt (30g)

Mod de preparare:

  1. Am tăiat feliile de pâine veche în jumătate (dacă nu am la-ndemână pâine veche, atunci folosesc pâine proaspătă pe care o deshidratez în cuptorul încins la temperatură maximă pentru 10 minute).
  2. Într-un bol încăpător am amestecat cu un tel ouăle împreună cu zahărul, laptele, vanilia, scorțișoara, nucșoara și sarea.
  3. Am luat o tigaie antiaderentă și am topit o lingură de unt (la temperatură medie). Am luat fiecare felie de pâine și am trecut-o prin amestecul de ou, pe o parte și pe cealaltă, având grijă să elimin excesul.
  4. Am prăjit feliile de pâine la foc mediu, timp de 2-3 minute pe fiecare parte, până când s-au rumenit. Le-am scos pe un șervet absorbant și le-am servit calde alături de afine și felii de prune.

Sursa de inspirație: www.food.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *