Brânză de nuci caju

branza cajuÎncerc (și nu-mi prea iese) de două ori pe săptămână să mănânc vegan. Adică să mănânc “de post”. De mică am avut nenumărate tentative și toate au eșuat lamentabil. Am crescut cu aceleași trei feluri de mâncare pe care le gătea bunica mea în perioada postului: supă de roșii, salată de cartofi și orez sârbesc. Or fi fost ele gustoase, nu zic nu, dar de-a lungul timpului au ajuns să mă plictisească teribil. Pe la 18 ani am descoperit brânza tofu și mi s-a părut raiul pe pământ. Da! În asemenea hal mă săturasem de orezul sârbesc, încât brânza tofu mi se părea nemaipomenită. Încet, încet am ajuns să descopăr și alte ingrediente vegane (quinoa, avocado, semințele de chia) dar despre astea o să povestim cu altă ocazie.
Brânza de caju este o alternativă savuroasă la clasicul tofu. Nucile caju au un conținut ridicat de proteine, grăsimi nesaturate (sănătoase) și oligoelemente (fier, fosfor, zinc, cupru). Pe lângă nucile caju, această brânză mai are în componența sa și drojdie inactivă. Trebuie să vorbim un pic despre drojdia inactivă. Drojdia inactivă este defapt un microorganism care crește pe trestia de zahăr. Aceasta este o sursă excelentă de proteine, fibre și vitamine (îndeosebi complexul B). Pe lângă faptul că este foarte sănătoasă, drojdia inactivă este și foarte gustoasă (are o aromă asemănătoare parmezanului). Rețeta aceasta am preluat-o de pe nutritionstripped.com și i-am adus mici modificări.

caju, drojdie inactiva

caju

Ingrediente :

  • 1 cană de nuci caju
  • ¼ cană de apă plată
  • 1/3 cană de drojdie inactivă
  • 3 linguri de zeamă de lămâie
  • ½ de cățel de usturoi
  • 1 lingură de vin alb
  • 1 linguriță de muștar
  • sare și piper după gust
    Ingrediente branza caju

Mod de preparare:

  1. Nucile caju se pun într-un vas, se acoperă cu apă și se lasă la înmuiat pentru minim 4 ore.
  2. Nucile caju strecurate se pun într-un blender împreună cu ¼ cană de apă plată și se mixează până obținem o pastă fină.
  3. Se adaugă și restul ingredientelor și se mixează până când obținem o compoziție omogenă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *